Un an de cand am plecat de la primul meu job

Pe 8 septembrie 2016 am fost ultima oara la primul job din viata mea. Statusem opt ani si noua luni. Mai rar asa ceva si aproape de neintalnit la un programator.

A fost o zi emotionanta pentru mine, pentru ca paraseam mediul in care stateam mai mult decat cu familia, oameni cu care radeam zilnic, un loc de munca la care ajungeam usor si pe jos, si cu masina, si cu metroul si cu bicicleta trecand prin doua parcuri frumoase si facand si putin off-road pe drum.

Pentru ca ma obisnuisem atat de mult cu acel mediu, nici nu vanam salarii mari in alte parti, cum faceau alti prieteni, dar nici nu evoluam profesional, cum faceau ei. De peste jumatate din timpul petrecut acolo, voiam sa plec pentru ca simteam ca ma plafonez, dar ma oprea mereu lenea si confortul. Mereu gaseam scuze ca pare ca e mai bine, ca daca ma straduiesc putin mai mult, voi ajunge unde trebuie. Dar nu se intampla asta si vina nu era neaparat a locului de munca sau a oamenilor. Alti colegi nu aveau problema mea. Cei care veneau din alte locuri, aveau deja metodele de munca de acolo si erau mai eficienti. Cei care erau de mai mult timp in firma decat mine, au fost mai pasionati de ce faceau si au putut singuri sa evolueze.

Era ca o casnicie in care cei doi nu se mai inteleg, sunt intr-o relatie toxica, dar nu divorteaza, ca e mai simplu sa nu o faca si pana la urma ajung sa se bata. Cand o relatie nu merge bine, nu e neaparat vina cuiva, poate fi o incompatibilitate intre cei doi. Asa simteam eu ca e, o incompatibilitate intre modul de lucru la firma acea si modul in care pot eu lucra. Aveam un set de parametrii pe care mi-i doream si intelegeam ca e posibil sa nu-i gasesc nicaieri, dar visam la ei. Da, as fi putut face mai mult acolo, dar nu ma motiva nimic, nici stilul de organizare, nici salariul, si daca niste ani fusesem motivat de un sef pe care il urmam cu placere, deja seful se distanta de oameni pe masura ce firma crestea. Mereu imi voi aminti cu placere de oamenii cu care am lucrat si am convietuit acolo.

Intr-o zi din august 2016 mi-am dat seama ca am ajuns in punctul in care pot face pasul. Mi-am gasit foarte repede alt job. Am plecat cu emotii, dar foarte entuziasmat de schimbare. Am acceptat un job unde se lucra de pe laptop, desi eu uram sa lucrez de pe laptop. Am iesit din zona mea de confort. Lucram intr-un shared office alaturi de freelanceri si antreprenori. Era foarte multa energie si chef de munca. Am cunoscut oameni inteligenti si pasionati si peste tot auzeai idei. Am socializat cu mai multi oameni de acolo, dar mai putin cu ai mei colegi. In afara de o colega, ceilalti nu prea erau comunicativi, iar eu veneam dintr-un mediu in care glumeam tot timpul. Am stat cinci luni si am plecat. A fost o experienta foarte utila.

Din februarie 2017 am facut pasul spre o corporatie, dar din fericire, fara sa fie spirit de corporatie la noi in echipa. Mi-am gasit foarte repede alt job. Sunt destule lucruri care nu-mi plac la cladire, dar aici am gasit acel set de parametrii pe care mi-i doream de ani de zile. Si colegi cu care ma inteleg bine, si sefi pe care sa-i urmez cu placere, si posibilitate de a evolua cum doresc eu. Nicaieri nu e totul perfect, dar am gasit un loc mai compatibil cu mine. Eu aveam nevoie de o echipa si asta am gasit.

Despartirile nu sunt rele. Ele duc catre ceva mai bun. Dar e foarte greu sa te desparti de bunavoie. Intr-un an de zile am invatat ca se poate si ca lucrurile pe care le simteam eu in neregula erau reale, nu doar in mintea mea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>