Talentul de a buzunări

In anul I de facultate, 2002-2003, mergeam singur pe strada Dristorului, de la Baba Novac spre Dristor la metrou pe la 10 seara. Din sens opus se aproprie un grup de trei tineri pe care i-am reperat imediat ca fiind problematici. In acel moment mi-am pornit in gand un algoritm de securitate: ce sa fac in cazul in care ma abordeaza, ce sa fac in cazul in care vor sa ma bata, in cazul in care vor sa-mi fure portofelul etc. Am incercat sa-mi pastrez calmul. In Slobozia avusesem in copilarie mai multe evenimente nefericite cu intimidatori care mi-au luat banii, si stiam exact si cum se imbraca, si cum vorbesc, si cum merg , si cum se comporta acei oameni.

Cei trei au facut in fata mea un fel de poarta prin care sa nu pot trece de ei si m-a abordat unul dintre ei. In gand mi-am zis ca trebuie sa fie foarte atent la portofelul meu, cat timp vorbeste cineva cu mine si sa nu fiu 100% concentrat la conversatie. Asa am si facut. A urmat o conversatie interesanta, in care parca vorbeam doua limbi diferite, subiecte diferite, dar intelegeam amandoua partile ce spuneam defapt. Ei spuneau ca am incurcat-o si trebuie sa le las ceva, eu spuneam ca stiu asta, ca inteleg, dar ca nu vreau sa le dau nimic si nu mi-e frica de ei. In realitate frazele erau cu totul altele, fara nici o legatura cu intelesul real, dupa cum am spus. Am vrut sa-i fac sa creada ca sunt din zona si stiu pe un smecher mare de pe acolo. Antrenamentul din copilarie m-a ajutat sa fiu foarte calm si rational in timpul conversatiei.

La un moment dat, interlocutorul mi-a intins mana sa dea noroc cu mine, pentru a ma saluta de plecare. Mi-am ascutit simturile si mai mult. Eram atens la cum unul dintre ei s-a dus spre spatele meu stanga si al treilea spre dreapta. Eu aveam o pereche de pantaloni cu buzunarele foarte inguste. Atat de inguste incat, mie imi era greu sa-mi bag portofelul sau sa-l scot. Portofelul era in buzunarul stang din spate. Nu am simtit nimic. Abolut nimic, desi stiam ce avea sa mi se intample si eram super atent la moment. Dupa ce am dat noroc cu interlocutorul, ei au plecat in sensul in care mergeau si eu m-am intors spre ei verificandu-mi portofelul. Nu mai era si eram socat de reusita lor.

Am strigat la ei, ducandu-ma spre ei: Auzi, am si eu o rugaminte, da-mi si mie portofelul! Pastreaza banii, daca vrei, dar da-mi portofelul! Si tipul care il avea a ras, si mi l-a returnat spunandu-mi ca nu a luat nici un ban si ca pot sa-i numar daca vreau. Ne-am salutat si am plecat fiecare la treburile sale.

Poate ca a vazut iconita mea din portofel si era credincios :), poate ca a zis ca nu merita efortul pentru putinii bani pe care ii aveam la mine, poate a fost impresionat de mine…

Stiam ca nu trebuie sa port portofelul la spate si nu il purtam de obicei. Atunci a fost o exceptie. Cum naiba stiu hotii unde ai portofelul? Cum naiba au putut hotii sa mi-l fure, fara sa observ, eu asteptandu-ma la asta, si mai ales, cum naiba l-au scos cand eu nu puteam sa-l scot usor?

Iconita mea

Nu sunt ateu, nu sunt credincios, nu sunt religios, nu sunt agnostic. Daca as spune ca sunt agnostic, ar insemna ca ma intereseaza sa caracterizez relatia mea cu religia. Iar mie imi pasa 0 (ZERO) de religie.

Sa reformulez pentru a suna mai bine: nu ma intereseaza religia. Nici macar sa atac biserica nu ma intereseaza. Decat daca cineva porneste subiectul. Atunci e posibilitatea sa nu ma mai opresc decat dupa ce jignesc pe cineva, asa ca mai bine nu.

 

Rezulta din cele de mai sus ca nu ma intereseaza icoanele si e normal sa nu ma intereseze. Dar am o iconita formata dintr-o poza pe o foaie plastifiata, pe care o port din scoala generala in portofelele mele. De fiecare data cand am schimbat portofelul, am vrut sa renunt la iconita. Si niciodata nu am renuntat. Nici macar azi. Am primit-o de la un fost profesor de religie. Mi-a spus ca vrea sa ne poarte noroc si ne-a dat la toti elevii. Mie mi-a placut mult de acel profesor, chiar daca era uneori dur cu noi, cand nu invatam.

De cand o am in portofel, nu am pierdut nici un ban, nu mi s-a furat nici un portofel. Exista o intamplare care face o mica exceptie de la ce am spus mai devreme, dar o voi povesti data viitoare.

 

Sunt surprins de aceasta iconita, care este zilnic la mine in portofel de foarte multi ani, si careia nu-i acord niciodata importanta. Mai putin cand schimb portofelul…

Inca o poveste din tramvai

Am plecat cu tramvaiul azi.

Înainte să mă aşez pe scaun, un tip m-a întrebat cât e ora. Vorbea cum vorbeau unii foşti elevi ai mamei mele.

Se observa că are un handicap mintal. I-am raspuns şi mi-a mulţumit. L-am studiat… era foarte curat şi ordonat.

Mai târziu m-a întrebat dacă am să-i dau un leu. Era atât de inocent în exprimarea lui.

L-am întrebat ce vrea să facă cu banii. A spus că îi e cald şi vrea să bea un cico.

Nu i-am răspuns. Am început să conversăm. A spus ca a fost restructurat de la tâmplarie şi că are factura la curent de trei milioane.

Are două televizore, fratele lui are calculator, are frigider, masină de spălat… şi consumă foarte mult toate astea. Stau mulţi în aceeaşi casă.

Şi nu prea lucrează oamenii. El lucra, dar acum nu mai lucreaza. Îşi cauta.

M-a întrebat unde lucrez şi dacă nu avem nevoie de cineva să dea cu mătura. Era atât de sincer şi inocent.

M-a întrebat dacă am fraţi şi surori, dacă parinţii mei trăiesc, dacă muncesc, dacă sunt însurat.

A spus ca îl bat ţiganii şi golanii din cartier destul de des. El nu fură, el nu cerseste. El vrea să muncească.

Dar pentru ţigani nu e lege? El dacă fura, intră la puşcărie, dar ţiganii care îl fură mereu pe el, de ce nu intră la puşcărie?

Şi ei nu fac nimic. Stau toată ziua şi noaptea pe stradă şi îi fură lui ce munceşte…

Între timp îi dadusem 10 lei.

La un moment dat a plecat fără să spună nimic, că trebuia să coboare.

……………………………………………………………………………………………………………………….

M-a întrebat dacă am fraţi şi surori, dacă parinţii mei trăiesc, dacă muncesc, dacă sunt însurat.

Urasc agentiile imobiliare

Da, frate, daca nu ar exista agentii imobiliare, ar fi mult mai bine. Dar exista, asa ca putem sa nu apelam la ele, si sa nu avem acces la toate ofertele sau putem sa inghitim nesimtirea lor.
Eu am ales o cale de mijloc. Nu detaliez acum.
Acum trei zile prietena mea imi spune ca a primit o oferta de la o agentie cu un apartament si ma intreaba daca ma intereseaza. Ii spun ca ma intereseaza. Revine putin mai tarziu intrebandu-ma daca e bine ora 19:00 pentru o vizionare. Ii spun ca e bine. Intre timp am primit aceeasi oferta de la agentia cu care lucrez eu. Am ales sa lucrez cu o anumita agentie si va voi spune de ce altadata, dar am lucrat si cu alte agentii in functie de caz. Pentru ca era aceeasi oferta si este in avantajul meu sa colaborez cu agentia mea, nu cu alta, am decis sa anulez vizionarea deja programata de prietena mea pentru mine.
Eu in prostia mea sunt sincer de obicei si am spus exact adevarul agentiei care ne-a facut initial oferta. Le-am spus foarte frumos si politicos ca am primit aceeasi oferta de la alta agentie si prefer sa vizionez cu ceilalti.

-Aveti exclusivitate cu cealalta agentie?
-Nu, dar prefer sa vizionez aceasta oferta cu cealalta.
In timp ce ii dadeam alte explicatii din politete, tipul mi-a spus fara sa ma asculte:
-Va sterg numarul din baza de date si nu va mai prezentam nici o oferta!
Si “mi-a trantit telefonul in nas”!

Eu, sensibil de fel, desi nimeni nu ma crede, m-am simtit foarte prost dupa aceea. Mi-a stricat toata ziua… hai nu chiar toata, dar o mare parte din ea.
Chiar am fost afectat de modul in care a vorbit cu mine acel agent si ma gandeam la ce am gresit. Nu aveam nici o obligatie fata de acel agent sau fata de acea agentie. Nimeni nu i-a cerut niciodata sa ne prezinte oferte.
Dar cand suni la o oferta, care de multe ori e falsa/gresita/vanduta, agentul insista sa-ti mai trimita alte oferte, fara sa ceri tu.

Peste cateva minute mi-a trimis SMS: “O sa va rog sa evitati nr.acesta sau anunturile agentiei noastre. Multumim”

Asa ca o sa va rog sa evitati numarul 0720.138.076 SI agentia House Art:
Evitati numarul 0720.138.076 si agentia House Art.

Pe anuntul.ro (site pe care il urasc) anunturile acestui numar de telefon se gasesc aici.

Etichete , ,

Fara prea multe cuvinte

La intrare la metrou ma opresc sa-mi caut cartela arucata ca intotdeauna undeva prin geanta si vad un baiat care vrea sa intre si el la metrou. Baga cartela si se aude sunetul specific pentru cartela respinsa. Ii vad fata dezamagita se uita la cartela si se intoarce undeva int-un colt. Nu se duce sa-si cumpere o alta cartela. Se uita la telefon si nu stie ce sa faca. Am banuit ca nu mai avea calatorii pe cartela si probabil ca nici bani sa-si cumpere alta.

-Vrei sa intri pe cartela mea? Hai!

El nu a raspuns nimic, doar a venit cu mine si dupa ce a intrat a zis un “Multumesc” timid si rusinat.

Am luat metroul in directii diferite. Stateam fiecare pe peron si ne priveam. El nu stiu ce gandeam, eu incercam sa-mi imaginez cateva lucruri despre el: poate trebuie sa ajunga neaparat undeva, poate doar se intalneste cu prietenii lui la o bere, poate-i student si nu mai are bani, poate si-a uitat portofelul acasa, poate, poate…

A venit metroul lui si l-am vazut privindu-ma din metrou. M-am simtit bine ca intr-un moment inspirat am ajutat pe cineva. Un altul probabil m-ar fi abordat si mi-ar fi explicat cum de nu mai are bani sa intre la metrou, m-ar fi intrebat probail ceva despre mine, dar a fost mult mai interesant si mai misterios sa nu ne spunem nimic doar sa ne intelegem din priviri.

Etichete , , , , ,