Imi amintesc cand i-am adus mamei un Pentium la 166 MHz cu 128 MB SDRAM in 2005. Eu eram foarte mandru de acel calculator. Mai ales ca reusisem sa-mi “construiesc” si acest al doilea calculator dupa ce aveam deja in 2004 “ditamai” Pentium-ul II la 300 MHz cu uluitoarea cantitate de 256 MB de SDRAM. Bineinteles ca eram rau de tot in urma cu tehnologia, dar daca ma gandesc ca in 2000 dabia faceam cunostinta cu HC-urile, atunci pot spune ca aceste Pentium-uri erau avioane. Ajunsesem sa am 5 HC-uri si inca mai am doua.
Dupa aia i-am adus mamei un Pentium III Server Tualatin la 1266 MHz cu 512 MB SDRAM. Va pot spune cu mana pe inima ca acest calculator este inca mai rapid decat foarte multe calculatoare din casele oamenilor de azi. Weekendul trecut i-am schimbat din nou sistemul si de data asta am ales Pentium 4 la 3 GHz cu 2 GB DDR2. Si eu am unul mult mai performant :D.
Ce a facut mama la calculator pana acum… La inceput i-a fost foarte greu sa foloseasca mouse-ul. Acum ? Isi face proiecte didactice, isi construieste metode de predare cu ajutorul calculatorului, editeaza poze si creaza mp3-uri, scrie DVD-uri, are blog, e abonata la feed-reader-e, are cont de yahoo si gmail, foloseste YouTube, are cont de FaceBook, se uita la filme, asculta muzica, foloseste Power Point mult mai bine decat mine, si-a reinstalat Windows-ul cu ajutorul meu telefonic, a desfacut carcasa si a umblat la cabluri etc.
Stie sa foloseasca calculatorul mai bine decat multa lume si ii place sa aiba datele frumos ordonate pe hard disk, la fel ca baiatului ei.
Bravo ei, dar tot nu ii accept cererea de adaugare ca prieten pe FaceBook 😛 !