Month: April 2013

In anul I de facultate, 2002-2003, mergeam singur pe strada Dristorului, de la Baba Novac spre Dristor la metrou pe la 10 seara. Din sens opus se aproprie un grup de trei tineri pe care i-am reperat imediat ca fiind problematici. In acel moment mi-am pornit in gand un algoritm de securitate: ce sa fac in cazul in care ma abordeaza, ce sa fac in cazul in care vor sa ma bata, in cazul in care vor sa-mi fure portofelul etc. Am incercat sa-mi pastrez calmul. In Slobozia avusesem in copilarie mai multe evenimente nefericite cu intimidatori care mi-au luat banii, si stiam exact si cum se imbraca, si cum vorbesc, si cum merg , si cum se comporta acei oameni.
Cei trei au facut in fata mea un fel de poarta prin care sa nu pot trece de ei si m-a abordat unul dintre ei. In gand mi-am zis ca trebuie sa fie foarte atent la portofelul meu, cat timp vorbeste cineva cu mine si sa nu fiu 100% concentrat la conversatie. Asa am si facut. A urmat o conversatie interesanta, in care parca vorbeam doua limbi diferite, subiecte diferite, dar intelegeam amandoua partile ce spuneam defapt. Ei spuneau ca am incurcat-o si trebuie sa le las ceva, eu spuneam ca stiu asta, ca inteleg, dar ca nu vreau sa le dau nimic si nu mi-e frica de ei. In realitate frazele erau cu totul altele, fara nici o legatura cu intelesul real, dupa cum am spus. Am vrut sa-i fac sa creada ca sunt din zona si stiu pe un smecher mare de pe acolo. Antrenamentul din copilarie m-a ajutat sa fiu foarte calm si rational in timpul conversatiei.
La un moment dat, interlocutorul mi-a intins mana sa dea noroc cu mine, pentru a ma saluta de plecare. Mi-am ascutit simturile si mai mult. Eram atens la cum unul dintre ei s-a dus spre spatele meu stanga si al treilea spre dreapta. Eu aveam o pereche de pantaloni cu buzunarele foarte inguste. Atat de inguste incat, mie imi era greu sa-mi bag portofelul sau sa-l scot. Portofelul era in buzunarul stang din spate. Nu am simtit nimic. Abolut nimic, desi stiam ce avea sa mi se intample si eram super atent la moment. Dupa ce am dat noroc cu interlocutorul, ei au plecat in sensul in care mergeau si eu m-am intors spre ei verificandu-mi portofelul. Nu mai era si eram socat de reusita lor.
Am strigat la ei, ducandu-ma spre ei: Auzi, am si eu o rugaminte, da-mi si mie portofelul! Pastreaza banii, daca vrei, dar da-mi portofelul! Si tipul care il avea a ras, si mi l-a returnat spunandu-mi ca nu a luat nici un ban si ca pot sa-i numar daca vreau. Ne-am salutat si am plecat fiecare la treburile sale.
Poate ca a vazut iconita mea din portofel si era credincios :), poate ca a zis ca nu merita efortul pentru putinii bani pe care ii aveam la mine, poate a fost impresionat de mine…
Stiam ca nu trebuie sa port portofelul la spate si nu il purtam de obicei. Atunci a fost o exceptie. Cum naiba stiu hotii unde ai portofelul? Cum naiba au putut hotii sa mi-l fure, fara sa observ, eu asteptandu-ma la asta, si mai ales, cum naiba l-au scos cand eu nu puteam sa-l scot usor?