1. Bicicletele
De cand ma stiu, m-au pasionat bicicletele. Stiu ca am avut prima oara o tricicleta clasica romaneasca, de aia de metal. Nu-mi amintesc de cand am avut-o, dar am amintiri vii de cand ma plimbam cu ea la tara si cum se largeau lagarele de la roti, iar rotile se invarteau stramb. Scartaia din toate incheieturile.
Apoi am avut o bicicleta mica, careia i se invarteau pedalele odata cu rotile. Era o porcarie de bicicleta, dar pe ea am inceput sa invat mecanica. Ma uitam cu invidie la copiii care aveau Pegas cu roti foarte mici. Alea erau de lux fata de a mea.
Apoi am avut o bicicleta de la rusi, care avea roata cam cat Pegasul mijlociu. Acea bicileta a stat mai mult de 90% din timp in reparatii. Atunci mi-am luat bacalaureatul in mecanica bicicletei. Visam la un Pegas mare, sau unul mic, asa cum aveau ceilalti copii.
Prin liceu, mi-am cumparat in sfarsit un Pegas mijlociu, dar stricat, cu multe piese lipsa. A fost prima mea restaurare de bicileta, dar restaurare e mult spus. Am putut sa pedalez pe ea. Doar de test de cateva ori. O tineam la tara si mergeam rar pe acolo. Dupa ce am investit timp, pasiune si bani in ea, m-am trezit ca a fost data cuiva pe 50 de lei.
In 2010, dupa doi ani si jumatate in campul muncii, am luat o bicicleta veche pe care o folosise tata. Era deja mutilata de multi ani, statuse in pamant, dar am inceput proiectul bicicletei mele actuale. Doar saua, un cauciuc si pedalele le mai am de atunci din 2010. Dupa foarte multi bani investiti si doua cadre mai tarziu, am ajuns la o bicicleta de care sunt foarte multumit. Dar mai am destule sa-i schimb 🙂
Nu am avut niciodata o bicicleta noua si buna, dar faptul ca am avut biciclete proaste, m-a facut sa-mi descopar o latura tehnica a mea si sa fiu si in ziua de azi extrem de pasionat de componentele de bicicleta. Pe strada ma uit mai mult la o bicicleta smechera decat la o gagica smechera 🙂
Am fost cu bicicleta la Comana, Giurgiu, Ploiesti, Slobozia, de doua ori pana la mare, am coborat de la Babele in Sinaia, de la Postavaru in Poiana, de la Balea pe Transfagarasan si sper ca intr-o zi sa fac un tur al Romaniei pe bicicleta. Off road am adrenalina, on road am liniste si relaxare. Chiar daca mi-am dislocat umarul la Cernica in padure, nu ma pot dezlipi de bicicleta. Face parte din mine.
2. Drumetiile
Cand eram mic, nu stiu cat de mic, dar imi amintesc de pe la 4-5 ani, mergeam cu mamaia in padure sa adune urzici. Eu adunam floricele, sau mancam mere si pere padurete, sau alune de padure. Mai tarziu taiam niste lemne, pe care noi il numeam “Sanger” si faceam arcuri cu sageti din ele. Foloseam guta de pescuit, de la cine avea asa ceva. Padurea la mine la tara in Ion Ghica, din judetul Ialomita, era marginita la nord de raul Ialomita, garla, si la sud de malul drept al raului, care avea vreo 30 de metri aproximativ. Acel mal, era de deasupra normalul, un podis, dar din padure era un deal pe care te puteai urca. Acela a fost primul deal pe care m-am urcat. Cand am reusit prima oara sa urc pana in varf (varful era cota zero a satului) am simtit ca am cucerit lumea. Pana sa reusesc, o data am alunecat si m-am rostogolit la vale ca un butoi. Am explorat mult acea padure si imi placea foarte mult sa o fac.
In clasele a treia, a patra si a cincea am fost in tabara la Valea Uzului. Asta era in ’92, ’93 si ’94. Acolo am invatat ca sunt si oameni care muncesc zambind si glumind, nu doar seriosi si suparati ca in Baragan, ca exista maghiari in Romania si sunt foarte de treaba, ca exista oameni care canta folk si rock la foc de tabara, ca daca imi inving putin frica de, pot sa-mi fac o prietena, ca daca te joci cu betele, te poti lovi extrem de rau la ochi, ca daca esti elev cu disabilitati intr-o scoala speciala, poti fi batut rau pe nedrept, ca daca iti este suficient de foame, poti manca si lucrurile care ti se pareau scarboase pana atunci, ca daca mergi de nebun pe poteci, poti descoperi locuri foarte frumoase. Visez ca intr-o zi sa ajung din nou la Valea Uzului, desi tabara este parasita.
In 1996 am fost in tabara la Stefesti. Acolo am descoperit traseul spre Slanic Prahova si am facut drumul dus-intors de mai multe ori, in mai multe variante. Am descoperit o livada cu mere foarte bune. Oamenii ne spuneau sa nu mancam ca erau stropite cu ceva verde. Apoi am descoperit un fel de piscina cu apa verde. Ne-am tot balacit in acea piscina pana ne-a spus altcineva ca apa era folosita la stropit pomii. Nu am patit nimic. Sper sa ajung la Stefesti intr-o buna zi, mai ales ca e destul de aproape.
In 1997 am fost in tabara la Cotesti. Aici am reusit performanta sa descoper singur o livada, dupa ce am urcat si coborat cateva delusoare complet aleator. Am tinut minte traseul si m-am intors in livada mereu cu alte persoane sa le arat si lor ce descoperisem. Aduceam sacose de mere in tabara. Ne-a avertizat cineva sa nu mai luam mere din livada aia, ca daca ne prinde proprietarul, ne bate cu lantul. Â Intr-o zi, se facuse prea tarziu si ne-a fost frica sa ne intoarcem in tabara prin padure si am decis sa coboram pe un drum despre care banuiam ca ar ne-ar duce in tabara dupa mult ocol. Ne-a luat un nene cu caruta si ne-a povestit ca aia e livada lui. Am impietrit cand am auzit. Ne-a spus ca putem lua cate mereu vrem.
In 1999 am plecat intr-o zi cu prietenul meu, Duma, cu trenul din Gara de Nord, dupa ce am decis destinatia Predeal, uitandu-ma la care este gara in care opresc cele mai multe trenuri. Pe vremea aia era un tren care nu oprea in Ploiesti, dar nu era nici un tren care sa nu opreasca in Predeal. El fusese deja pe trasee in trecut, dar eu nu stiam ce inseamna sa mergi pe munte. Dupa ce nu ne-a placut la Predeal si am luat inapoi trenul spre Sinaia, cand la Busteni am vazut Crucea, i-am spus lui Duma ca acolo vreau sa mergem. Am luat telecabina spre Babele si Duma a bagat frica in mine povestindu-mi cum e pe Jepii Mici pe unde vom cobori noi. Coborarea de la Cruce pe Brana Caraimanului a fost primul meu traseu montan si l-am facut alergand. De atunci, tot anul tanjeam dupa o plecare la munte si cu bani doar de nas, de paine cu ketchup si de o cazare la Omu, mergeam pe munte cam o data pe an, dar nu in fiecare am.
In 2016 am fost pe munte de cele mai multe ori. De vreo noua ori parca. Dar inca ma gandesc cu bucurie la primele mele drumetii. Mersul pe munte face parte din mine. Pe munte sunt cel mai relaxat si acolo nu exista probleme.
3. Muzica
Ascultam la aparatul de radio al bunicilor mei. Pe langa cotele Dunarii in mai multe limbi, era multa muzica foarte plictisitoare. Ma facea sa adorm. La televizor aveam doar TVR 1. Nici macar TVR2. Intr-o zi de pe la inceputul anilor 90 ani, vad o inregistrare cu niste baieti care spun poezii pe niste ritmuri foarte misto. Imi ramane in creier. Imi place mult, dar nu stiu ce este. In urmatorii ani am mai ascultat rap si era ce imi placea mie cel mai mult. Pe vremea aia erau Depesari, rockari si repari. Eu eram repar. Nu aveam casetfon, nu stiam cine sunt aia, dar ii ascultam cand ii prindeam pe la televizor. Incercam si eu sa cant ca ei, dar nu-mi iesea prea bine.
Apoi am descoperit o caseta cu East 17 la cineva de la tara. Pe vremea aia copiii la tara ascultau muzica buna in sant, pe marginea drumului. Ce se asculta la oras, se asculta si la tara. Cel putin la mine la tara asa era. Am devenit fan East 17 super pasionat. East 17 are si aprti de rap, si le cantam in fiecare zi prin casa. Si acum am postere si articole cu ei si inca stiu versuri.
In tabara de la Valea Uzului am ascultat prima oara cateva melodii care mi-au ramas in cap toata viata. Om bun de Dan Andrei Aldea este o melodie pe care am vrut sa o reascult ani de zile, dar nu stiam cum. Am regasit-o in era internet cafe-urilor, cautand-o pe internet. Am fost extrem de fericit sa o pot reasculta. Pana atunci o ascultasem cantata doar la foc de tabara. Tot la focul acela de tabara am mai ascultat prima oara Luca de Timpuri Noi si We Will Rock You de Queen. Mi-au deschis calea catre folk si rock
In clasa a 7-a profesorul de muzica a observat ca aveam voce buna si m-a luat la cor la vocea a doua. Acolo am invatat colinde pe care le stiu si acum exact asa cum le cantam acum 20 de ani. Din pacate, in clasa a 8-a mi s-a stricat vocea si m-a dat afara din cor. Dar asta nu m-a oprit sa cant acele colinde de Craciun si sa fac si un ban cinstit de pe urma lor.
Am revenit la rap cand am ascultat piese de pe albumul Mafia de BUG Mafia. Imi placea la nebunie cum suna. Am tocit caseta “De cartier”si stiu si acum pe de rost versuri de pe album. Intr-o zi, am ascultat la prietenul meu, Emi, albumul RACLA – Rime de bine. In acel moment a inceput pentru mine era Hip-Hop de tip East Coast, care a culminat cu melodii proprii si recitaluri la evenimentele scolare. Inca face parte din mine sa cant hip hop.
In 2010 am primit unul din cele mai frumoase cadouri din viata mea, o chitara. Nu am invatat muzica din pacate, pentru ca sunt prea lenes, dar m-am reindreptat catre folk si rock si in ziua de azi merg din cand in cand la o sala de repetitii unde mai cant la voce cu prietenii mei. Cand am aflat ca voi avea un copil, am compus o melodie, pe care am cantat-o la botez. Nu-mi imaginez viata fara sa cant. As putea sa nu ascult muzica, dar nu as putea sa nu cant.
Data viitoare despre:
4. Circuitele electrice
5. Trenurile
6. Jocurile de societate