Din cele mai vechi timpuri,
În fiecare noapte
Le-am luminat calea
Și i-am lăsat în șoapte.
Îmi sălta inima privindu-i
Cum se iubeau în noapte,
Le-am ridicat marea
Dăruindu-le toate.
Visam ca numai eu s-ascult
Veșnic șoapte de amor,
Dar de trecut acum mi-e dor,
Căci lumea m-a uitat demult
Și-am început încet să mor.
Lumina mea întunecată
Doar cu orbire-a fost schimbată
Și briza mea răcoritoare,
Cu o căldura-ngrozitoare.
Din când în când mai am și eu
plăcerea de a fi un zeu…
privit și admirat,
cum supărat eu am ucis orbirea
și s-a-ntunecat.
Trimit un vânt usor
și sînt în inimile lor mai mult ca totul.
O clipă lăcrimez,
mă bucur de iubirea lor…
și realizez că imediat voi fi uitat.
l.s.
strofa întâi: 22.11.1999
strofa a doua: 23.11.1999
strofa a treia: 24.02.2002
strofele a patra și a cincea: 19.05.2002