La intrare la metrou ma opresc sa-mi caut cartela arucata ca intotdeauna undeva prin geanta si vad un baiat care vrea sa intre si el la metrou. Baga cartela si se aude sunetul specific pentru cartela respinsa. Ii vad fata dezamagita se uita la cartela si se intoarce undeva int-un colt. Nu se duce sa-si cumpere o alta cartela. Se uita la telefon si nu stie ce sa faca. Am banuit ca nu mai avea calatorii pe cartela si probabil ca nici bani sa-si cumpere alta.
-Vrei sa intri pe cartela mea? Hai!
El nu a raspuns nimic, doar a venit cu mine si dupa ce a intrat a zis un “Multumesc” timid si rusinat.
Am luat metroul in directii diferite. Stateam fiecare pe peron si ne priveam. El nu stiu ce gandeam, eu incercam sa-mi imaginez cateva lucruri despre el: poate trebuie sa ajunga neaparat undeva, poate doar se intalneste cu prietenii lui la o bere, poate-i student si nu mai are bani, poate si-a uitat portofelul acasa, poate, poate…
A venit metroul lui si l-am vazut privindu-ma din metrou. M-am simtit bine ca intr-un moment inspirat am ajutat pe cineva. Un altul probabil m-ar fi abordat si mi-ar fi explicat cum de nu mai are bani sa intre la metrou, m-ar fi intrebat probail ceva despre mine, dar a fost mult mai interesant si mai misterios sa nu ne spunem nimic doar sa ne intelegem din priviri.