Jocul CONTACT

Va prezint jocul “Contact”:

O persoana, o numim persoana A, se gandeste la un cuvant si spune prima litera din acest cuvant. De exemplu se gandeste la “Coropisnita” si spune litera “C”.

Celelalte persoane formeaza o echipa, o numim echipa, care joaca impotriva persoanei A. Alta persoana din echipa, oricare, o numim persoana B, se gandeste la un cuvant care incepe cu litera data de persoana A, de exemplu “Caisa”, si spune un sinonim, definitie, sau orice altceva astfel incat sa faca alte doua persoane din echipa sa se gandeasca la acelasi cuvant, de exemplu “Zarzare”.

Cand alta persoana din echipa crede ca stie la ce se gandeste persoana B, spune “Contact”. Cand sunt doua persoane care au spus contact, Persoana B impreuna cu aceste doua persoane spun toti in acelasi timp: “1, 2, 3 si…” si apoi cuvantul la care s-au gandit. Daca toti trei spun acelasi cuvant, de exemplu “Caisa”, echipa castiga runda si persoana A trebuie sa mai dea o litera din cuvant, de exemplu: “CO”.

Si apoi cineva din echipa trebuie sa se gandeasca la un cuvant care incepe cu acele doua litere, de exemplu “CO”, si asa mai departe.

In tot acest timp, persoana A, poate anula incercarea persoanei B, spunand cuvantul, de exemplu “Caisa”. Si in tot acest timp echipa poate castiga jocul daca ghiceste cuvantul dat de persoana A, de exemplu “Coropisnita”.

Important este ca ce spune persoana B, nu trebuie sa fie sinonim sau definitie neaparat. Aici este marele farmec al jocului. Ar fi prea simplu pentru persoana A sa-si dea seama de cuvant, daca s-ar spune numai sinonime sau definitii.

Sa va distrati !

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.