Scris in categoria Vechi

Expectations, Contributions and Fears

Am avut norocul sa particip de doua ori la proiecte europene de schimb intercultural intre tineri. Imi place la nebunie sa fac asta, pentru ca imi place mult sa socializez. Prima oara, in 2011, am fost in Franta si au mai fost reprezentanti din Spania. A doua oara, in 2012, am fost in Italia si au mai fost din Bulgaria, Ungaria, Portugalia, UK si Finlanda. Ca roman in Uniunea Europeana, ma simt foarte sarac si asa si este. Sunt diferente mari de standarde de viata si diferente culturale. Cand ma uit in tabelul salariilor minime si medii pe economie din tarile mentionate, ma bucur stupid ca Romania nu e pe ultimul loc. Cand vizitez Europa Centrala si de Vest, imi dau seama ca noi nu vom ajunge prea curand la standardele lor, pentru ca noi romanii am stat prea mult in comunism si prea multi il regreta.

Diferente or fi ele multe, dar participand in aceste proiecte am invatat ca asemanari sunt si mai multe. Tinerii au probleme asemanatoare indiferent de standardul de viata, sau de cultura. Faptul ca problemele se rezolva sau se incearca rezolvarea lor in mod diferit, in functie de tara, nu inseamna ca unii au si altii nu au probleme. Oamenii au nevoi si bucurii asemanatoare, chiar daca la niveluri diferite. Schimburile interculturale sunt o metoda excelenta de a invata despre ceilalti si te intorci cu informatii utile in comunitatea ta. Asa ca recomand tuturor parintilor sa-si trimita copiii in astfel de schimburi, ca s-ar putea sa le schimbe viata in bine. Recomand studentilor sa plece in schimburi, ca sigur se vor distra si isi vor face o gramada de prieteni pe care apoi ii pot vizita.

In proiectul din Italia la prima sedinta pe care am avut-o impreuna, am avut pe perete un panou mare cu trei coloane: Expectations, Contributions and Fears si a trebuit ca noi sa scriem ceva in dreptul fiecarei coloane. La expectations nu stiu daca am scris ceva, la contributions am scris “a lot of socializing” si la fears am scris “country presentation”. In proiecte trebuie sa-ti prezinti tara intr-o seara. Sa povestesti, sa arati poze, filmulete, poate sa gatesti, sa dansezi, sa canti etc. Si de asta imi era frica cel mai mult. Era ca un examen la care nu am invatat si stiam ca trebuie sa invat pe ultima suta de metri. In ambele proiecte simteam ca ceilalti au venit pregatiti de acasa, ca au multe materiale, ca stiu foarte bine ce au de facut si ca sunt bucurosi sa o faca. In aceste doua proiecte au fost si oameni pregatiti, incantati si fara emotii. Dar ceilalti au avut si ei aceeasi frica, au stat si ei sa faca cercetare pe ultima suta de metri si mereu ne-am bucurat cu totii de ce a iesit la fiecare in parte. Am fost surprins sa vad pe panou ca mai multi au trecut la “fears” prezentarea tarii. Nu eram doar noi aia prostii. Asta a fost un semn bun. Ne-a dat incredere. Si la “expectations” erau multe lucruri comune. A fost un exercitiu minunat, mai ales ca am avut acel panou pana la sfarsitul proiectului si am putut vedea evolutia noastra raportata la asteptari si temeri.

O alta tensiune pe care am avut-o eu in ambele proiecte a fost faptul ca participantii romani nu eram intr-o asociatie anume. Noi mers in numele unei asociatii, dar nu faceam parte din ea. Si mi s-a parut un mare romanism acest lucru. Dar mi-a placut sa pot merge in aceste proiecte si as mai face-o in orice moment. A trebuit sa prezentam asociatia in ambele proiecte si asta a insemnat sa cititm pe internet despre acociatie, sa ghicim, sa inventam si sa mintitm la propriu ca facem parte din acea asociatie. Interesant este ca exact la fel era si cu bulgarii. Si situatii nu la fel, dar asemanatoare erau si cu englezoaicele si finlandezele. In Italia a fost atat de bine, ca seful proiectului si-a cerut scuze ca trebuie sa ne platim noi alcoolul, ca UE nu deconteaza alcool in aceste proiectele.

Cu totii avem asteptari si temeri. Ar fi interesant sa le punem cu totii pe un perete mare, sa le citim pe ale altora, sa cunoastem acei oamenii si sa vedem cum evolueaza lucrurile!

Poza e facuta mai la sfarsitul proiectului si cazusera din mesaje

Etichete , , , , , ,

Ora de religie

De ce atata zarva pe tema orei de religie in ultima vreme, de ce atata mobilizare a bisericii asupra importantei orei de religie, cand nu s-a schimbat absolut deloc statutul acestei ore, ci doar modalitatea de inscriere? Ora de religie nu era obligatorie, oameni buni, care va plangeati de acest lucru! Ora de religie este “la fel de” facultativa ca inainte! De ce atata propaganda anti orele de religie, atat timp cat nu este obligatorie?

Curtea Constitutionala, care decide lucruri mult mai importante decat ora de religie, a decis, absolut logic si constitutional, ca este “mult mai” corect ca parintele sa decida daca elevul FACE ceva facultativ, decat sa decida daca NU FACE ceva facultativ. In loc sa faca cerere sa nu urmeze cursul, face cerere sa urmeze cursul. Teoretic numarul de elevi care vor urma cursurile de religie ar trebui sa fie acelasi cu cel inainte de aceasta decizie. Teoretic.

Dar practic, biserica stie bine doua lucruri. Ar fi fost mai multi parinti care ar fi facut cerere sa nu faca religie copilul lor, dar nu au facut ca sa nu fie discriminati de ceilalti sau li s-a spus de la scoala ca trebuie sa faca ora si ca nu au de ales. Si mai stie ca, statistic, valoarea implicita dintr-un formular conteaza mult. De aici rezulta ca masura luata de Curtea Constitutionala face lucrurile putin mai corecte, dar putin mai grele pentru biserica. Daca am inteles bine, am inteles ca timpul de inscriere este prea mic. Ar trebui ca parintii sa aiba suficient timp pentru aceasta inscriere, altfel, este incorect.

Nu mai atacati pe cei care sustin orele de religie, este dreptul lor la opinie! Cum este si dreptul parintilor de a-si inscrie sau nu copiii. Eu nu as lua aceasta decizie, i-as lasa pe copiii mei sa decida daca vor sau nu.

Eu zic ca lumea sa se calmeze, parintii sa aleaga ce cred ei sau ce vor copiii si cei care sunt direct interesati de urmarile acestei masuri sa faca ce stiu ei sa faca. Doar biserica pierde! Ceilalti, pro sau anti orele de religie, nu castiga si nu pierd nimic.

Etichete , , ,

O surpriza reusita

Nu credeam ca mi se va putea organiza mie o petrecere surpriza pentru ca sunt prea previzibil. Ma gandesc mereu la multe scenarii care se pot intampla si din punctul asta de vedere cred ca sunt cam neinteresant. Nu mi s-a organizat o petrecere surpriza, dar mi s-a organizat o excursie surpriza foarte reusita.

Pentru ca urma sa ma insor, am fost rapit de doi prieteni pentru a merge in excursia burlacilor si pentru ca am fost pe Cheile Rametului, am numit-o “Burlacii Rameti”. S-a intamplat cam asa…

Eu ma asteptam putin ca in weekendul in care va avea Corina petrecerea burlacitelor sa mi se organizeze si mie o petrecere a burlacilor. Oricum imi facusem planul de backup sa merg la un festival de rock in Suceava. As fi mers si singur, dar ma gandisem deja la cativa prieteni pe care i-as fi invitat. Silviu imi spusese la un moment dat sa nu-mi fac grija ca “it’s been taken care of”. Dar cum nu ma bazam sigur pe Silviu (scuze Silviu) am zis sa am eu un plan de rezerva.

Joi dimineata Corina s-a comportat putin ciudat si mi-a cerut cheia mea de la apartamentul vechi in care am stat cu chirie. Noi deja incepuseram sa dormim in noul nostru apartament, dar majoritatea lucrurilor erau inca in cel vechi. A insistat sa-i dau cheia ca ea si-a uitat-o acasa si ca ii trebuie. Mi-am dat seama ca e posibil sa aiba legatura cu petrecerea burlacilor. Ma gandeam ca se duc baietii sa faca ceva in apartment sau sa-mi faca bagajul. Dar am uitat. M-am dus in Mega Image sa-mi cumpar mancare pentru serviciu si atunci m-a sunat Silviu sa ma intrebe daca merg cu el la magazinul Himalaya sa-si cumpere ceva. Mi s-a parut dubios, dar am zis ca merg. La scurt timp, il vad pe Emi in Mega Image cu multe sticle de apa plata in cosul de cumparaturi. In viata mea nu il vazusem pe Emi band apa plata. Il vad si pe Silviu apoi. In momentul ala m-am blocat cu un zambet pe fata si nu am mai stiut nimic :)

Mi-au zis ca trebuie sa mergem sa luam masina mea ca a lui Emi nu are aer conditionat si ca trebuie sa mergem in noul apartament sa-mi iau bocancii ca nu erau in vechiul apartament. What the fuck!!! Mi s-a spus ca ne grabim, ca nu mai merg la serviciu si ca plecam cat mai repede posibil. Ne-am dus la noul apartament si in foarte putin timp mi-am luat tot ce am mai crezut ca imi trebuie intrebandul constant pe Silviu ce anume mi-a luat el. Facuse o treaba excelenta. Imi luase si slip si culmea, chiar am avut nevoie de el :))

Nu stiam unde mergem, nu mi-au spus. eu ma gandeam ca poate mergem in Tabara de Scratch, dar nu intelegeam de ce trebuie bocanci. Asa ca am eliminat posibilitatea. Totul era gata si ne-am suit in masina. Conducea Emi ca sa nu ma stresez eu, plus ca am spus de multe ori ca imi place la nebunie sa stau in spate in masina mea. Cum mergeam noi spre autostrada Bucuresti-Pitesti, face cineva cu mana pe marginea drumului si am fost socat sa vad ca e DUDEEEEEE. Emi a oprit cu scartait si Dude s-a urcat in spate cu mine. Eram super-super bucuros ca e si Dude. Asta da surpriza. O alta surpriza cu Dude mi se facuse in 2008 de ziua mea, cand in loc sa imi organizez petrecerea acasa, am organizat-o la Cristiani pentru ca erau prea multi oameni pentru a incapea confortabil intr-o garsoniera. Dude trebuia sa ma surprinda la Cristiani acasa, dar s-a dat Cristi de gol spunandu-mi ca a facut nu stiu ce cu Dude pe drum de la Slobozia spre Bucuresti  :)) But that’s why i love Cristi :) Defapt nu, o inregistrare de la ziua Cristianei dezvaluie adevaratul motiv, cand sunt eu filmat uitandu-ma la Cristi cum canta “Tu”. Dar asta este o alta poveste.

…………………

Ne-am oprit pe Valea Oltului la o “micarie” unde am mancat mici si am baut bere. In apropiere de Sebes am dat de o coloana mare de masini acre mergea foarte incet. Ne-am plictisit si am zis sa o luam pe o lungitura pentru a scurta drumul. Doar ca lungitura era o infundatura. Intai era drum normal asfaltat, apoi pietruit, apoi de pamant, apoi de pamant foarte accidentat, apoi s-a infundat. Dar a fost superb peisajul acolo si ne-am bucurat de aventura. Am gasit lungitura in cele din urma si ne-am continuat drumul spre Teius. Am facut stanga si spre capatul drumului ne-am oprit la un hotel sa lasam masina. Am pornit la drum cu rucsacii in spate si spiritul de aventura in sange. Pentru mine a fost super cool, caci nu stiam unde mergem. Am pierdut o sandala pe drum si i-am lasat pe baieti sa ma astepte, pentru a-mi recupera sandala. Nu voiam sa renunt la ea, chiar daca se facuse intuneric si imi era putin frica sa merg singur. Cu mult noroc, am gasit-o pe drum dupa ce plecasem de juma de ora. Ne-am reintalnit si am sarbatorit reintalnirea :D.

Am dat de un traseu de genul pe care il facusem pe Valea lui Stan. Am mers pe traseu pana unde scria ca e traseu deosebit de periculor si nu se recomanda turistilor neexperimentati si bla bla bla. Era noapte si noi mersesem cu lanternele. Nu aveam decat o frontala si alte lanterne normale. Silviu nu-mi gasise frontala mea din pacate. Am decis sa ne intoarcem intr-un loc bun de campat cortul la cateva minute in urma. Si bine am facut, ca a doua zi cand am continuat traseul ne-am dat seama ca nu prea ar fi mers cu lanternele in mana. Trebuia sa ne tinem cu mainile de stanci sau de elementele ajutatoare. A fost super la cort. Patru burlaci intr-un cort cu numai doi saci de dormit. Emi si Silviu intelesesera amandoi ca celalalt ia mai multi saci de dormit :) Dar a fost OK. Am dormit excelent.

A doua zi am facut traseul pana intr-o poiana superba. Acolo, in “cortul adevarului” cum l-a numit Dude, am jucat septica fara carti si am castigat. E super sa joci septica fara carti, dar tre sa fii bun ca noi sa poti face asta :P Am vizitat un sat parasit si apoi ne-am intors la masina. Bineinteles ca pe traseu a fost o aventura exceptionala si ne-am distrat mult. Din cauza umarului accidentat nu m-am catarat pe o portiune si am luat-o direct prin apa, apa care era pana la buric. Aici am folosit silpul luat cu dibacie de Silviu din cutia mea de articole sportive. Pacat ca nu pusesem si lanterna frontala in acea cutie :)

Am mers noaptea pe Transalpina si am ajuns la Ranca unde era Tabara de Scratch… Ta Daaaaaaaaaaa… Intuisem bine :) Nu m-am distrat acolo pentru ca era pe final, dar a foat prea frumoasa expeditia pe Cheile Rametului pentru a mai conta.

M-am bucurat mult ca am prieteni care au organizat cu succes o astfel de excursie surpriza si m-am intristat ca, din cauza ca a fost o surpriza, nu am putut chema si pe altcineva. Dar nu le poti avea pe toate.

Poze

Aproape 30

Azi am aproape 30 de ani. Maine voi incepe al 31-lea an de viata. Ce am realizat in 30 de ani? Cea mai mare realizare personala este ca nu ma mai intereseaza ce am realizat si ce nu am realizat pana acum, ci ma intereseaza ce voi realiza de acum incolo!

Talentul de a buzunări

In anul I de facultate, 2002-2003, mergeam singur pe strada Dristorului, de la Baba Novac spre Dristor la metrou pe la 10 seara. Din sens opus se aproprie un grup de trei tineri pe care i-am reperat imediat ca fiind problematici. In acel moment mi-am pornit in gand un algoritm de securitate: ce sa fac in cazul in care ma abordeaza, ce sa fac in cazul in care vor sa ma bata, in cazul in care vor sa-mi fure portofelul etc. Am incercat sa-mi pastrez calmul. In Slobozia avusesem in copilarie mai multe evenimente nefericite cu intimidatori care mi-au luat banii, si stiam exact si cum se imbraca, si cum vorbesc, si cum merg , si cum se comporta acei oameni.

Cei trei au facut in fata mea un fel de poarta prin care sa nu pot trece de ei si m-a abordat unul dintre ei. In gand mi-am zis ca trebuie sa fie foarte atent la portofelul meu, cat timp vorbeste cineva cu mine si sa nu fiu 100% concentrat la conversatie. Asa am si facut. A urmat o conversatie interesanta, in care parca vorbeam doua limbi diferite, subiecte diferite, dar intelegeam amandoua partile ce spuneam defapt. Ei spuneau ca am incurcat-o si trebuie sa le las ceva, eu spuneam ca stiu asta, ca inteleg, dar ca nu vreau sa le dau nimic si nu mi-e frica de ei. In realitate frazele erau cu totul altele, fara nici o legatura cu intelesul real, dupa cum am spus. Am vrut sa-i fac sa creada ca sunt din zona si stiu pe un smecher mare de pe acolo. Antrenamentul din copilarie m-a ajutat sa fiu foarte calm si rational in timpul conversatiei.

La un moment dat, interlocutorul mi-a intins mana sa dea noroc cu mine, pentru a ma saluta de plecare. Mi-am ascutit simturile si mai mult. Eram atens la cum unul dintre ei s-a dus spre spatele meu stanga si al treilea spre dreapta. Eu aveam o pereche de pantaloni cu buzunarele foarte inguste. Atat de inguste incat, mie imi era greu sa-mi bag portofelul sau sa-l scot. Portofelul era in buzunarul stang din spate. Nu am simtit nimic. Abolut nimic, desi stiam ce avea sa mi se intample si eram super atent la moment. Dupa ce am dat noroc cu interlocutorul, ei au plecat in sensul in care mergeau si eu m-am intors spre ei verificandu-mi portofelul. Nu mai era si eram socat de reusita lor.

Am strigat la ei, ducandu-ma spre ei: Auzi, am si eu o rugaminte, da-mi si mie portofelul! Pastreaza banii, daca vrei, dar da-mi portofelul! Si tipul care il avea a ras, si mi l-a returnat spunandu-mi ca nu a luat nici un ban si ca pot sa-i numar daca vreau. Ne-am salutat si am plecat fiecare la treburile sale.

Poate ca a vazut iconita mea din portofel si era credincios :), poate ca a zis ca nu merita efortul pentru putinii bani pe care ii aveam la mine, poate a fost impresionat de mine…

Stiam ca nu trebuie sa port portofelul la spate si nu il purtam de obicei. Atunci a fost o exceptie. Cum naiba stiu hotii unde ai portofelul? Cum naiba au putut hotii sa mi-l fure, fara sa observ, eu asteptandu-ma la asta, si mai ales, cum naiba l-au scos cand eu nu puteam sa-l scot usor?