Coalitia pentru familie

Poate e mai bine sa nu aiba dreptul sa se casatoreasca persoanele de acelasi sex, in Romania anului 2016. Ganditi-va la copiii lor, cate ar trebui sa indure din partea celor 3 milioane care au semnat, si a celor care ar fi semnat daca ar fi avut ocazia!

Unii aduc in discutie argumentul ca un copil crescut de doua persoane de acelasi sex, care formeaza un cuplu, ar fi influentat sa fie si el gay. Sa nu excludem aceasta posibilitate. Copiii copiaza foarte multe lucruri de la parinti. Trebuie studiat bine fenomentul in tarile unde exista copii adoptati de familii gay. Dar in realitate copiii sufera foarte mult cand simt ca sunt altceva decat se asteapta parintii si societatea. Daca ar fi o simpla decizie a lor sa fie gay, banuiesc ca ar fi simplu sa decida sa nu mai fie, sa le fie viata mult mai usoara. Cred ca unii practica homosexualitatea in urma unei traume si ca nu s-au nascut sa fie atrasi neaparat de persoanele de acelasi sex. Dar cel mai importat este sa avem o statistica a copiilor gay, crescuti de familii gay. Si daca procentajul ar fi mult mai mare decat al copiilor gay crescuti de familii heterosexuale, ar trebui sa vedem mai departe. Mai departe ar fi de stabilit daca a fi gay este ceva rau sau nu. Ca daca nu e rau, unde mai e problema?

Eu cred ca probabilitatea ca o familie care adopta un copil, sa se poarte urat cu copilul adoptat, este mult mai mica decat a unei familii care are un copil natural. Ignorand cazul in care oameni rai adopta un copil pentru a face ceva rau cu el (exista astfel de cazuri in istorie), cine adopta un copil, il va aprecia foarte mult si va incerca sa-l faca cat mai fericit. Am observat asta si la oamenii care fac copii mai la batranete. Deci ar ramane doar problema societatii. Si societatea romaneasca, in 2016, este formata din niste milioane de oameni limitati in gandire.

Si da, daca si tu vrei sa modifici constitutia ca sa iei un drept care nu exista oricum, inseamna ca esti limitat in gandire, oricat de bun prieten, sau orice ruda ai fi cu mine!

Daca posibilitatea de a adopta copii este de studiat si prezinta importanta mare pentru societate, important pentru societate este si posibilitatea parteneriatului civil, care ofera drepturi egale comunitatii LGBT cu a heterosexualilor. Mi se pare ceva de bun simt intr-un stat civilizat. Ce te intereseaza pe tine ca o persoana gay poate lasa mostenire averea sa partenerului ei de viata? Ti-e frica sa nu se casatoreasca copilul tau cu o persoana de acelasi sex? Ca de fapt oamenii ataca lucrurile de care le e frica si le e frica de lucrurile pe care nu le inteleg. Este exact ca atunci cand o persoana geloasa isi tine partenerul din scurt, ca sa nu il insele. Nu-l intereseaza ca vrea sa il insele, e multumit daca nu il inseala. Daca ai avea un copil care se simte atras doar de persoanele de sex opus, ai fi multumit daca si-ar “opri pornirile” si s-ar casatori cu o persoana de sex opus, fiind nefericit? Ar putea face asta ca sa nu te dezamageasca pe tine si pe restul de milioane de aparatori ai familiei!

“Coalitia pentru familie” ar trebui sa lupte pentru educatie, sanatate si fericire in familie, nu pentru a lua dreptul cuiva la familie! Ar trebui sa doneze multe prezervative celor care nu au auzit de asa ceva si care fac o gramada de copii, pe care ii supun violentelor in familie, nu ii hranesc bine, nu ii educa. Ar trebui sa doneze pentru repararea si dotarea scolilor, sa lupte pentru salarii mai mari profesorilor din mediul rural. Ar trebui sa faca educatie sexuala si fetelor, dar si baietilor, ca sa nu mai avem atat de multe fete care fac avorturi la 14 ani. Sunt multe de facut si acest ONG se pare ca este foarte puternic. Nu mai bine instaleaza ei niste panouri solare la casele care nu au in 2016 energie electrica, sa poata citi si copiii din acele case o carte? Astfel ar lupta pentru familie, nu impotriva ei.

Etichete , , , , ,

Povestea unui dinte

In aprilie 2014 mi-a aparut un abces pe cerul gurii. Nu ma deranja pentru ca il simteam rar si am tot uitat de el. Dupa mai multe saptamani, eram la baie la serviciu si ma uitam in oglinda. Am apasat cu limba pe abces si am vazut cum imi curge puroi din gingie de langa incisivul lateral drept de sus. In acel moment am avut un flashback.

Mi-am amintit ca in urma cu multi ani (posibil in clasa a 9) incepuse sa mi se miste acel incisiv si am fost la stomatolog. Am facut o radiografie mica si mi s-a spus ca este un chistulet, dar ca nu e periculos, ca se va absorbi si ca nu trebuie operat. Dintele meu si-a revenit si am uitat complet de acea problema.

Amintindu-mi de acest episod, m-am ingrijorat. Mi-am dat seama ca e ceva grav. Am facut o radiografie la acel incisiv si mi s-a spus ca e cam rau si ca e foarte posibil sa pierd dintele. Am facut si o radiografie panoramica si m-am dus la un chirurg care mi-a spus ca e foarte rau si ca nu intelege cum am putut sa nu simt la cat de mare e chistul meu din maxilar. Trebuia sa ma fi umflat rau pana atunci, trebuia sa ma fi durut ceva, sa fi simtit infectia de mai mult timp. Concluzia a fost ca am sistemul inumitar bun. Mi-a spus ca voi ramane sigur fara incisiv si ca ceilalti trei trebuie rezecati apical (li se taie o parte din radacina), dupa ce le scoatem nervii si le opturam canalele, in timpul operatiei. Cand am intrebat unde se face operatia, mi-a spus ca pe acel scaun pe care stateam atunci, cu anestezie locala. Chirurgul parea ca stie ce spune si ca are experienta, dar a fost ceva ce nu mi-a placut la el.

Am mai fost sa ma vada un stomatolog de la un centru mai smecher, care mi-a promis ca nu e nevoie sa raman fara dinte, ca se poate face aditie de os fara probleme si totul va fi bine. Ca sa ma vada un chirurg in acel loc, trebuia sa astept cam doua luni, atat de ocupat era.

Am fost apoi la facultatea de stomatologie unde si-au bagat mainile in gura mea mai multi medici, de la studenti la profesori. Un profesor mi-a spus ca raman fara doi incisivi, ca trebuie sa ii tratam pe canal pe ceilalti doi inainte de operatie si ca ma anesteziaza total. Mi-a displacut modul in care a vorbit cu mine acel profesor.

Am cautat pe internet chirurgi OMF (oro-maxilo-faciala) si l-am gasit pe domnul doctor Catalin Dumitru care mi-a inspirat incredere si avea review-uri pozitive. Lucra la spitalul militar si l-am gasit la o firma privata. Am facut un Computer Tomograf la partea de maxilar care interesa si am fost la chirurg. Mi-a explicat calm si frumos pe unde e chistul, ce a afectat, ca cel mai probabil voi ramane fara incisiv, ca trebuie rezecati apical si ceilalti trei incisivi deoarece aveau afectate radacinile afectate, ca umblatul pe canale se face neaparat numai in timpul operatiei, ca altfel ma voi umfla rau de tot, deoarece infectia ar cobora prin canale. Mi-a dat trei variante de anestezie: totala, locala cu injectie si cea cu gaz ilariant. Mi-a explicat avantajele si dezavantajele fiecarea si am ales anestezia locala cu injectie. Mi-a spus ca dupa operatie sunt sanse foarte de mici de recidiva si ca in functie de ce os imi ramane, se poate face doar aditie de os (cu granule de os) sau grefa de os (imi ia os din gingie din alta parte), care ar fi cea mai grea operatie care se poate face intr-un cabinet stomatologic normal. Mi-a placut mult de el si am decis sa fac operatia cu el. M-a intrebat de traume fizice suferite in trecut, ca sa caute posibile cauze ale dezvoltarii chistului si atunci am avut alt flashback.

Cred ca prin clasa a noua, la ora de educatie fizica, in timp ce eram afara pe terenul de sport, m-a lovit drept peste gura o minge de oina, aruncata de peste gard de la liceul vecin. A fost un impact foarte puternic si credeam ca mi-a rupt dintii sau ca sunt plin de sange. La baie am observat ca nu se rupsese nimic si ca nici sange nu era. E foarte probabil ca acea lovitura a fost cauza chistului.

M-am dus al operatie dupa serviciu. A glumit tot timpul, a stat de vorba cu mine, mi-a explicat mereu ce imi face. Mi-a scos un chist foarte mare, cat un deget. M-a durut spre sfarsitul operatiei cand a inceput sa isi piarda efectul anesteziile si nu prea mai avea cum sa ma anestezieze. Ma durea cand curata locul dupa scoaterea chistului. Pana atunci nu m-a durut nimic, chiar daca dadea cu pick-hummer-ul, cu tarnacopul, sau flexul si cu ce a mai dat el pe acolo. Dupa cam doua ore am iesit din cabinet zambind. Am platit operatia la casierie. Mi-a dat reteta pentru calmante, apa de gura, mi-a spus sa ma spal pe dinti inca din acea seara si sa mai fac un CT peste doua luni sa vedem cum evolueaza.

(Poza a doua este imediat dupa operatie, iar a treia este la cateva zile dupa, cand am inceput sa ma umflu si sa imi apara cearcane)

Recuperarea a fost extrem de buna. Nu m-a durut nimic niciodata nici macar o secunda. Am luat mai putine calmante decat mi-a spus, ca nu simteam nevoia. Peste doua luni, dupa ce am facut CT-ul, mi-a spus ca gaura este atat de mare si osul atat de subtire, incat nu se poate face nici macar grefa de os. Sa-mi iau gandul de la implant.

Mi-am facut o proteza, ca sa nu fiu stirb la botezul Theei, dar eram sasait si imi tot venea rau de la proteza. Mi s-a rupt o bucatica din ea la un moment dat. Dupa cam doua luni de purtat proteza, mancand o saorma de la Dristor Budapesta, mi s-a rupt de tot si de atunci sunt stirb, pana in ziua de azi.

Peste cateva luni am mai fost la alt chirurg sa cer alta opinie si mi-a spus i el ca sigur nu se mai poate face grefa de os. Resemnat de faptul ca nu imi pot pune implant si ca trebuie sa stric un canin sanatos si un incisiv frumos si rezecat, m-am dus la un stomatolog recomandat de chirurg, sa-mi fac lucrare cu punte de legatura. Vazand o radiografie panoramica, stomatologul a spus ca merita sa incercam si un CT. Vazand CT-ul, i l-a aratat si chirurgului. Chirurgul a spus ca m-am refacut neasteptat de bine si sa incercam operatia de grefa de os.

Operatia inseamna sa-mi ia os din mandibula, de dupa maseaua de minte si sa-mi prinda in suruburi unde imi trebuie mie. Am ales varianta mai complicata, sa-mi sape putin si in osul sanatos din lateral sa se prinda mai bine. Daca se poate prinde, ar fi nevoie si de atitie de os. Mi-a dat mai mult de 50% sanse de reusita, dar nu poate spune decat in timpul operatiei daca functioneaza sau nu. Ma costa 550 de euro sa aflu asta. Si 825 de euro cu tot cu aditie daca ar reusi :)

Am ales sa fac operatia pentru ca prefer sa pierd acesti bani, sa fac o operatie degeaba, decat sa ma intreb toata viata daca as fi putut face ceva sa nu-mi stric ceilalti doi dinti. Daca reuseste, castig mult, daca nu imi reuseste… sper sa pierd putin.

Concluziile mele:

1. Spalati-va pe dinti in fiecare zi inainte de culcare! (In timpul somnului resturile de mancare fac ravagii)

2. Mergeti la dentist cel putin o data pe an, pentru un detartraj! Problemele dintilor afecteaza foarte multe: inima, creierul, sinusurile, stomacul etc. (Abcesul mi-a aparut dupa ce am facut un detartraj)

3. Faceti o radiografie panoramica, la cativa ani macar! (Costa 70 de lei langa Unirii, dureaza putin si pe ea se vad foarte multe probleme)

Etichete , , , , , , , , , , ,

Comentarii

-Erai ironic? -Nu. -A, OK, voiam sa fiu sigur. -Eram sarcastic.

Am observat de ceva vreme ca unii, scriu la sfarsitul unui articol ceva de genul ca au fost ironici si ,mai spun ei, asta pentru ca oamenii au inceput sa ii critice ca si cum ar fi fost seriosi. Am intalnit acest lucru de cateva ori si mi s-a parut aiurea sa strici articolul cu acea completare. Dar cititnd comentariile multor utilizatori, mi-am dat si eu seama ca aveau un motiv adevarat sa o faca. Problema cea mare este ca oamenii nu mai citesc tot articolul, nu mai citesc nici macar un amarat de status pe Facebook de trei randuri. Vad cateva cuvinte cunoscute lor ca facand parte dintr-o idee, cred ca este acea idee si comenteaza ca si cum autorul ar fi scris acea idee.

Ar trebui sa citim atenti articolul respectiv, sa-l intelegem, si apoi sa trecem la actiunile Like/Share/Comment.

De ce simtim noi nevoia sa comentam atat de mult in scris? A devenit atat de greu sa ne intalnim face to face sa dezbatem teme? Inteleg sa iti exprimi o parere, dar am inceput chiar sa scriem povesti in comentarii la subiecte ale unor oameni pe care nici macar nu-i cunostem. Vrem sa aratam ca suntem destepti? Nu avem prieteni si Facebook este locul in care imprumutam niste prieteni virtuali? Pe mine ma enerveaza cand vad la comentarii adevarate conversatii intre oameni, conversatii care nu au legatura cu subiectul la care se comenteaza. De exemplu: la o poza, cinevea incepe o conversatie cu cineva pe care nu l-a mai vazut de mult timp si propune sa se intalneasca, intreaba de familie etc. Oamenii nu isi mai dau seama ca pot face asta in privat.

Oamenii nu isi dau seama ca Facebook este un spatiu public si ca nu e normal sa transmiti informatii despre ceilalti, informatii care poate ceilalti nu le-ar vrea transmise. Oamenii au inceput sa posteze poze cu altii oameni de la evenimentele altor oameni.

Etichete , , , , , ,

Expectations, Contributions and Fears

Am avut norocul sa particip de doua ori la proiecte europene de schimb intercultural intre tineri. Imi place la nebunie sa fac asta, pentru ca imi place mult sa socializez. Prima oara, in 2011, am fost in Franta si au mai fost reprezentanti din Spania. A doua oara, in 2012, am fost in Italia si au mai fost din Bulgaria, Ungaria, Portugalia, UK si Finlanda. Ca roman in Uniunea Europeana, ma simt foarte sarac si asa si este. Sunt diferente mari de standarde de viata si diferente culturale. Cand ma uit in tabelul salariilor minime si medii pe economie din tarile mentionate, ma bucur stupid ca Romania nu e pe ultimul loc. Cand vizitez Europa Centrala si de Vest, imi dau seama ca noi nu vom ajunge prea curand la standardele lor, pentru ca noi romanii am stat prea mult in comunism si prea multi il regreta.

Diferente or fi ele multe, dar participand in aceste proiecte am invatat ca asemanari sunt si mai multe. Tinerii au probleme asemanatoare indiferent de standardul de viata, sau de cultura. Faptul ca problemele se rezolva sau se incearca rezolvarea lor in mod diferit, in functie de tara, nu inseamna ca unii au si altii nu au probleme. Oamenii au nevoi si bucurii asemanatoare, chiar daca la niveluri diferite. Schimburile interculturale sunt o metoda excelenta de a invata despre ceilalti si te intorci cu informatii utile in comunitatea ta. Asa ca recomand tuturor parintilor sa-si trimita copiii in astfel de schimburi, ca s-ar putea sa le schimbe viata in bine. Recomand studentilor sa plece in schimburi, ca sigur se vor distra si isi vor face o gramada de prieteni pe care apoi ii pot vizita.

In proiectul din Italia la prima sedinta pe care am avut-o impreuna, am avut pe perete un panou mare cu trei coloane: Expectations, Contributions and Fears si a trebuit ca noi sa scriem ceva in dreptul fiecarei coloane. La expectations nu stiu daca am scris ceva, la contributions am scris “a lot of socializing” si la fears am scris “country presentation”. In proiecte trebuie sa-ti prezinti tara intr-o seara. Sa povestesti, sa arati poze, filmulete, poate sa gatesti, sa dansezi, sa canti etc. Si de asta imi era frica cel mai mult. Era ca un examen la care nu am invatat si stiam ca trebuie sa invat pe ultima suta de metri. In ambele proiecte simteam ca ceilalti au venit pregatiti de acasa, ca au multe materiale, ca stiu foarte bine ce au de facut si ca sunt bucurosi sa o faca. In aceste doua proiecte au fost si oameni pregatiti, incantati si fara emotii. Dar ceilalti au avut si ei aceeasi frica, au stat si ei sa faca cercetare pe ultima suta de metri si mereu ne-am bucurat cu totii de ce a iesit la fiecare in parte. Am fost surprins sa vad pe panou ca mai multi au trecut la “fears” prezentarea tarii. Nu eram doar noi aia prostii. Asta a fost un semn bun. Ne-a dat incredere. Si la “expectations” erau multe lucruri comune. A fost un exercitiu minunat, mai ales ca am avut acel panou pana la sfarsitul proiectului si am putut vedea evolutia noastra raportata la asteptari si temeri.

O alta tensiune pe care am avut-o eu in ambele proiecte a fost faptul ca participantii romani nu eram intr-o asociatie anume. Noi mers in numele unei asociatii, dar nu faceam parte din ea. Si mi s-a parut un mare romanism acest lucru. Dar mi-a placut sa pot merge in aceste proiecte si as mai face-o in orice moment. A trebuit sa prezentam asociatia in ambele proiecte si asta a insemnat sa cititm pe internet despre acociatie, sa ghicim, sa inventam si sa mintitm la propriu ca facem parte din acea asociatie. Interesant este ca exact la fel era si cu bulgarii. Si situatii nu la fel, dar asemanatoare erau si cu englezoaicele si finlandezele. In Italia a fost atat de bine, ca seful proiectului si-a cerut scuze ca trebuie sa ne platim noi alcoolul, ca UE nu deconteaza alcool in aceste proiectele.

Cu totii avem asteptari si temeri. Ar fi interesant sa le punem cu totii pe un perete mare, sa le citim pe ale altora, sa cunoastem acei oamenii si sa vedem cum evolueaza lucrurile!

Poza e facuta mai la sfarsitul proiectului si cazusera din mesaje

Etichete , , , , , ,

Ora de religie

De ce atata zarva pe tema orei de religie in ultima vreme, de ce atata mobilizare a bisericii asupra importantei orei de religie, cand nu s-a schimbat absolut deloc statutul acestei ore, ci doar modalitatea de inscriere? Ora de religie nu era obligatorie, oameni buni, care va plangeati de acest lucru! Ora de religie este “la fel de” facultativa ca inainte! De ce atata propaganda anti orele de religie, atat timp cat nu este obligatorie?

Curtea Constitutionala, care decide lucruri mult mai importante decat ora de religie, a decis, absolut logic si constitutional, ca este “mult mai” corect ca parintele sa decida daca elevul FACE ceva facultativ, decat sa decida daca NU FACE ceva facultativ. In loc sa faca cerere sa nu urmeze cursul, face cerere sa urmeze cursul. Teoretic numarul de elevi care vor urma cursurile de religie ar trebui sa fie acelasi cu cel inainte de aceasta decizie. Teoretic.

Dar practic, biserica stie bine doua lucruri. Ar fi fost mai multi parinti care ar fi facut cerere sa nu faca religie copilul lor, dar nu au facut ca sa nu fie discriminati de ceilalti sau li s-a spus de la scoala ca trebuie sa faca ora si ca nu au de ales. Si mai stie ca, statistic, valoarea implicita dintr-un formular conteaza mult. De aici rezulta ca masura luata de Curtea Constitutionala face lucrurile putin mai corecte, dar putin mai grele pentru biserica. Daca am inteles bine, am inteles ca timpul de inscriere este prea mic. Ar trebui ca parintii sa aiba suficient timp pentru aceasta inscriere, altfel, este incorect.

Nu mai atacati pe cei care sustin orele de religie, este dreptul lor la opinie! Cum este si dreptul parintilor de a-si inscrie sau nu copiii. Eu nu as lua aceasta decizie, i-as lasa pe copiii mei sa decida daca vor sau nu.

Eu zic ca lumea sa se calmeze, parintii sa aleaga ce cred ei sau ce vor copiii si cei care sunt direct interesati de urmarile acestei masuri sa faca ce stiu ei sa faca. Doar biserica pierde! Ceilalti, pro sau anti orele de religie, nu castiga si nu pierd nimic.

Etichete , , ,