Comentarii

-Erai ironic? -Nu. -A, OK, voiam sa fiu sigur. -Eram sarcastic.

Am observat de ceva vreme ca unii, scriu la sfarsitul unui articol ceva de genul ca au fost ironici si ,mai spun ei, asta pentru ca oamenii au inceput sa ii critice ca si cum ar fi fost seriosi. Am intalnit acest lucru de cateva ori si mi s-a parut aiurea sa strici articolul cu acea completare. Dar cititnd comentariile multor utilizatori, mi-am dat si eu seama ca aveau un motiv adevarat sa o faca. Problema cea mare este ca oamenii nu mai citesc tot articolul, nu mai citesc nici macar un amarat de status pe Facebook de trei randuri. Vad cateva cuvinte cunoscute lor ca facand parte dintr-o idee, cred ca este acea idee si comenteaza ca si cum autorul ar fi scris acea idee.

Ar trebui sa citim atenti articolul respectiv, sa-l intelegem, si apoi sa trecem la actiunile Like/Share/Comment.

De ce simtim noi nevoia sa comentam atat de mult in scris? A devenit atat de greu sa ne intalnim face to face sa dezbatem teme? Inteleg sa iti exprimi o parere, dar am inceput chiar sa scriem povesti in comentarii la subiecte ale unor oameni pe care nici macar nu-i cunostem. Vrem sa aratam ca suntem destepti? Nu avem prieteni si Facebook este locul in care imprumutam niste prieteni virtuali? Pe mine ma enerveaza cand vad la comentarii adevarate conversatii intre oameni, conversatii care nu au legatura cu subiectul la care se comenteaza. De exemplu: la o poza, cinevea incepe o conversatie cu cineva pe care nu l-a mai vazut de mult timp si propune sa se intalneasca, intreaba de familie etc. Oamenii nu isi mai dau seama ca pot face asta in privat.

Oamenii nu isi dau seama ca Facebook este un spatiu public si ca nu e normal sa transmiti informatii despre ceilalti, informatii care poate ceilalti nu le-ar vrea transmise. Oamenii au inceput sa posteze poze cu altii oameni de la evenimentele altor oameni.

Etichete , , , , , ,

Expectations, Contributions and Fears

Am avut norocul sa particip de doua ori la proiecte europene de schimb intercultural intre tineri. Imi place la nebunie sa fac asta, pentru ca imi place mult sa socializez. Prima oara, in 2011, am fost in Franta si au mai fost reprezentanti din Spania. A doua oara, in 2012, am fost in Italia si au mai fost din Bulgaria, Ungaria, Portugalia, UK si Finlanda. Ca roman in Uniunea Europeana, ma simt foarte sarac si asa si este. Sunt diferente mari de standarde de viata si diferente culturale. Cand ma uit in tabelul salariilor minime si medii pe economie din tarile mentionate, ma bucur stupid ca Romania nu e pe ultimul loc. Cand vizitez Europa Centrala si de Vest, imi dau seama ca noi nu vom ajunge prea curand la standardele lor, pentru ca noi romanii am stat prea mult in comunism si prea multi il regreta.

Diferente or fi ele multe, dar participand in aceste proiecte am invatat ca asemanari sunt si mai multe. Tinerii au probleme asemanatoare indiferent de standardul de viata, sau de cultura. Faptul ca problemele se rezolva sau se incearca rezolvarea lor in mod diferit, in functie de tara, nu inseamna ca unii au si altii nu au probleme. Oamenii au nevoi si bucurii asemanatoare, chiar daca la niveluri diferite. Schimburile interculturale sunt o metoda excelenta de a invata despre ceilalti si te intorci cu informatii utile in comunitatea ta. Asa ca recomand tuturor parintilor sa-si trimita copiii in astfel de schimburi, ca s-ar putea sa le schimbe viata in bine. Recomand studentilor sa plece in schimburi, ca sigur se vor distra si isi vor face o gramada de prieteni pe care apoi ii pot vizita.

In proiectul din Italia la prima sedinta pe care am avut-o impreuna, am avut pe perete un panou mare cu trei coloane: Expectations, Contributions and Fears si a trebuit ca noi sa scriem ceva in dreptul fiecarei coloane. La expectations nu stiu daca am scris ceva, la contributions am scris “a lot of socializing” si la fears am scris “country presentation”. In proiecte trebuie sa-ti prezinti tara intr-o seara. Sa povestesti, sa arati poze, filmulete, poate sa gatesti, sa dansezi, sa canti etc. Si de asta imi era frica cel mai mult. Era ca un examen la care nu am invatat si stiam ca trebuie sa invat pe ultima suta de metri. In ambele proiecte simteam ca ceilalti au venit pregatiti de acasa, ca au multe materiale, ca stiu foarte bine ce au de facut si ca sunt bucurosi sa o faca. In aceste doua proiecte au fost si oameni pregatiti, incantati si fara emotii. Dar ceilalti au avut si ei aceeasi frica, au stat si ei sa faca cercetare pe ultima suta de metri si mereu ne-am bucurat cu totii de ce a iesit la fiecare in parte. Am fost surprins sa vad pe panou ca mai multi au trecut la “fears” prezentarea tarii. Nu eram doar noi aia prostii. Asta a fost un semn bun. Ne-a dat incredere. Si la “expectations” erau multe lucruri comune. A fost un exercitiu minunat, mai ales ca am avut acel panou pana la sfarsitul proiectului si am putut vedea evolutia noastra raportata la asteptari si temeri.

O alta tensiune pe care am avut-o eu in ambele proiecte a fost faptul ca participantii romani nu eram intr-o asociatie anume. Noi mers in numele unei asociatii, dar nu faceam parte din ea. Si mi s-a parut un mare romanism acest lucru. Dar mi-a placut sa pot merge in aceste proiecte si as mai face-o in orice moment. A trebuit sa prezentam asociatia in ambele proiecte si asta a insemnat sa cititm pe internet despre acociatie, sa ghicim, sa inventam si sa mintitm la propriu ca facem parte din acea asociatie. Interesant este ca exact la fel era si cu bulgarii. Si situatii nu la fel, dar asemanatoare erau si cu englezoaicele si finlandezele. In Italia a fost atat de bine, ca seful proiectului si-a cerut scuze ca trebuie sa ne platim noi alcoolul, ca UE nu deconteaza alcool in aceste proiectele.

Cu totii avem asteptari si temeri. Ar fi interesant sa le punem cu totii pe un perete mare, sa le citim pe ale altora, sa cunoastem acei oamenii si sa vedem cum evolueaza lucrurile!

Poza e facuta mai la sfarsitul proiectului si cazusera din mesaje

Etichete , , , , , ,

Ora de religie

De ce atata zarva pe tema orei de religie in ultima vreme, de ce atata mobilizare a bisericii asupra importantei orei de religie, cand nu s-a schimbat absolut deloc statutul acestei ore, ci doar modalitatea de inscriere? Ora de religie nu era obligatorie, oameni buni, care va plangeati de acest lucru! Ora de religie este “la fel de” facultativa ca inainte! De ce atata propaganda anti orele de religie, atat timp cat nu este obligatorie?

Curtea Constitutionala, care decide lucruri mult mai importante decat ora de religie, a decis, absolut logic si constitutional, ca este “mult mai” corect ca parintele sa decida daca elevul FACE ceva facultativ, decat sa decida daca NU FACE ceva facultativ. In loc sa faca cerere sa nu urmeze cursul, face cerere sa urmeze cursul. Teoretic numarul de elevi care vor urma cursurile de religie ar trebui sa fie acelasi cu cel inainte de aceasta decizie. Teoretic.

Dar practic, biserica stie bine doua lucruri. Ar fi fost mai multi parinti care ar fi facut cerere sa nu faca religie copilul lor, dar nu au facut ca sa nu fie discriminati de ceilalti sau li s-a spus de la scoala ca trebuie sa faca ora si ca nu au de ales. Si mai stie ca, statistic, valoarea implicita dintr-un formular conteaza mult. De aici rezulta ca masura luata de Curtea Constitutionala face lucrurile putin mai corecte, dar putin mai grele pentru biserica. Daca am inteles bine, am inteles ca timpul de inscriere este prea mic. Ar trebui ca parintii sa aiba suficient timp pentru aceasta inscriere, altfel, este incorect.

Nu mai atacati pe cei care sustin orele de religie, este dreptul lor la opinie! Cum este si dreptul parintilor de a-si inscrie sau nu copiii. Eu nu as lua aceasta decizie, i-as lasa pe copiii mei sa decida daca vor sau nu.

Eu zic ca lumea sa se calmeze, parintii sa aleaga ce cred ei sau ce vor copiii si cei care sunt direct interesati de urmarile acestei masuri sa faca ce stiu ei sa faca. Doar biserica pierde! Ceilalti, pro sau anti orele de religie, nu castiga si nu pierd nimic.

Etichete , , ,

Patient

Am stat la coada doua ore si 55 de minute pentru un EKG. Cu statul mai am treaba la urgente si la controalele care tin de coloana, ca vreau sa fiu monitorizat de un anume doctor, in rest, merg la privat daca am nevoie de ceva. Stiind povestea (desi niciodata nu asteptasem mai mult de o ora), mi-am luat cu mine o carte de citit si am stat relaxat si bucuros ca am timp de citit. In acest timp am auzit o gramada de nemultumiri si plangeri justificate si nejustificate. Ajunsesem chiar sa ma distrez bine de ineptiile pe care le spuneau oamenii furiosi ca asteapta mult. Au fost mai multe, dar o intamplare mi-a atras atentia!

O doamna era foarte furioasa ca, desi fisele erau in ordinea venirii si oamenii erau chemati la rand, prioritate aveau pacientii in scaune si urgentele venite cu anumiti asistenti sau doctori. Pur si simplu fierbea si ii jignea pe pacientii care intrau in fata pentru ca insotitorii lor ii bagau in fata. A spus cuvinte urate despre romani, despre nesimtirea din sistemul comunist etc. La un moment dat, a trecut pe langa ea o tipa si s-a dus repede dupa ea, batand-o pe umar: “Iulia, Iulia, stai putin!”. Au stat putin de vorba, dupa care Iulia a intrat in cabinetul EKG, a iesit repede, si doamna de la EKG a chemat-o pe doamna suparata. Ta daaaa!!!

Atunci, o alta doamna, care statuse linistita si facuse haz de encaz cu noi ceilalti, a clacat si i-a spus doamnei ca nu o lasa sa intre, ca a fost urat din partea ei sa vorbeasca cu “Iulia” si s-o bage in fata bla bla bla. Avea 100% dreptate si ma bucur ca cineva chiar a luat initiativa. Iulia i-a spus ca ea este medic si ca doamna respectiva este pacienta ei si e urgenta. Doamna pacienta i-a raspuns si ea ca nu e vina ei ca a fost chemata inauntru…

Un alt domn, care era dinaintea mea la coada si care a intrat dupa mine (nu stiu de ce am fost chemat inaintea dumnealui) a explicat ca pacient inseamna sa ai rabdare si ca el are toata ziua la dispozitie pentru acel EKG.

Etichete , , , , , , ,

Razboaie

Razboaie importante au fost pierdute pentru ca in timp ce luptatorii super puternici si invincibili aparau cu scutul loviturile inamicilor si taiau cu palosul patru adversari, ii sunau sotiile: “Gigel, nu pot sa dorm bine fara tine, hai vii acasa, te rog?”, “Tu esti mereu plecat, noi nu prea mai vorbim, hai vino acasa, te poti lupta si maine dimineata, dupa micul dejun!”…

Etichete , , , ,