Dupa pandemie

Dupa pandemie as vrea sa nu revin la toate obiceiurile de dinainte…

Sa comand mai mult alimente online si sa merg mai putin in supermarket si hipermarket.

Sa ies in diminetile insorite in parc sa ma bucur de natura.

Sa nu mai folosesc mijloacele de transport in comun si sa merg mai mult pe jos si cu bicicleta.

Sa nu mai fiu atat de pasionat de desktop si sa imi cumpar un laptop sa fiu mai liber la deplasare.

Sa cumpar un filtru bun de pus sub chiuveta, sa nu mai cumpar apa imbuteliata.

Sa ma gandesc ca in urmatorii ani sa cumpar un teren sau un teren cu o casa, desi mereu am spus ca prefer sa fiu in mijlocul infrastructurii, decat sa depind de o masina si sa stau in trafic.

Sa imi cumpar o masina buna de tuns. Sa invat sa ma tund.

Sa nu mai aman investigatiile medicale. Daca doctorul spune sa imi fac analizele alea, le fac si gata. La fel si vizitele la stomatolog.

Sa ma reapuc de mers cu rolele.

Sa merg mai des cu cortul.

Sa gasesc un depozit unde sa pun toate lucrurile din casa pe care nu le folosim si pe care nu ne induram sa le aruncam/donam/vindem.

Sa imi planific in sfarsit o vacanta in Grecia, cum a facut toata lumea deja.

Dar sa plecam mai des inopinat in calatorii.

Trei povesti

Prima poveste

Sotul ei a hotarat ca e o idee buna sa ia economiile stranse in cativa ani de munca si sa plece cu amanta in alte locuri. Dar ea l-a iertat. A fost bun si s-a intors. Cum sa nu-l ierte?! Copilul avea nevoie de un tata langa el. Si o batea mai putin cand s-a intors. Apoi cand s-a nascut al doilea copil, a inceput sa il bata si pe copilul mai mare si pe ea mai rau. Dar cand si-a gasit alta amanta, aproape nu i-a mai batut deloc. Si se tine de servici’. Asta e foarte important. Ea nu lucreaza. Parintii ei i-au spus ca trebuie sa fie gospodina si familista. Nu are nici o calificare si chiar daca ar angaja-o cineva, cine ii creste copiii? Fara sotul ei, nu se descurca. Parintii ei nu sunt de acord sa se intoarca la ei. Cine o mai ia pe ea cu doi copii? Ar rade lumea de ea, daca ar divorta. Si copiii il vor mult pe tatal lor. Aduce bani in casa. Nu bea. E baiat bun. Cu oricare femeie ar pleca, tot la ea se intoarce. E baiat bun.

 

A doua poveste

Erau educati. Locuiau impreuna de cativa ani. El nu voia copii si ii repeta asta de cate ori era intrebat. Ea voia foarte mult copii si ii repeta asta des. S-au inteles foarte bine o perioada, apoi au inceput sa se mai certe, sa se mai impace, dar se intelegeau bine. Ea incerca sa aiba copii si i-a spus ca acesta e planul ei. El i-a spus ca nu crede ca vor ramane impreuna in viitor. Ii repeta ca nu vrea copii. Ea era hotarata ca va face un copil cu el si ii spunea asta.

In ziua cand l-a anuntat ca a ramas insarcinata, relatia lor s-a dus de rapa. La scurt timp dupa ce a nascut, el a alungat-o pe ea si pe copilul lor din casa. Ea a ramas cu o foarte mare trauma. Nu intelege de ce s-a purtat asa. Copilul e mai mare acum. Tatal lui vine sa il viziteze. Nu o baga in seama deloc. Nu ii spune nici un cuvant in cele cateva ore cat sta cu copilul. Nu ia niciodata copilul cu el. Dupa vizita, ea este foarte afectata si crede ca si copilul e afectat de trauma ei. Nu intelege cum el a putut fi atat de nemernic.

 

A treia poveste

Ea educata, cu multi bani in familie. Ea il iubeste. El iubeste sa leneveasca si sa se joace pe calculator non-stop. Locuieste la ea si nu face nimic altceva. Cand ii spune sa mai lase calculatorul, sa mai faca ceva constructiv, el o ameninta ca pleaca. Sa nu il mai cicaleasca! Ea il lasa in pace, ca… il iubeste. Spera ca intr-o zi se va schimba. El o inseala. Ea il iubeste si nu vrea sa il cicaleasca prea mult. Se va schimba el…

 

Disclaimer (nu stiu cum se traduce)

O poveste o stiu de la radio, alta am auzit-o de la o persoana care a auzit de la o persoana care o cunoaste pe persoana implicata si alta am auzit-o direct de la persoana implicata.

Eu am concluziile mele, concluzii care se suprapun cu multe alte concluzii pe care le-am tras urmarind oamenii. Voi ce credeti?

Un an de cand am plecat de la primul meu job

Pe 8 septembrie 2016 am fost ultima oara la primul job din viata mea. Statusem opt ani si noua luni. Mai rar asa ceva si aproape de neintalnit la un programator.

A fost o zi emotionanta pentru mine, pentru ca paraseam mediul in care stateam mai mult decat cu familia, oameni cu care radeam zilnic, un loc de munca la care ajungeam usor si pe jos, si cu masina, si cu metroul si cu bicicleta trecand prin doua parcuri frumoase si facand si putin off-road pe drum.

Pentru ca ma obisnuisem atat de mult cu acel mediu, nici nu vanam salarii mari in alte parti, cum faceau alti prieteni, dar nici nu evoluam profesional, cum faceau ei. De peste jumatate din timpul petrecut acolo, voiam sa plec pentru ca simteam ca ma plafonez, dar ma oprea mereu lenea si confortul. Mereu gaseam scuze ca pare ca e mai bine, ca daca ma straduiesc putin mai mult, voi ajunge unde trebuie. Dar nu se intampla asta si vina nu era neaparat a locului de munca sau a oamenilor. Alti colegi nu aveau problema mea. Cei care veneau din alte locuri, aveau deja metodele de munca de acolo si erau mai eficienti. Cei care erau de mai mult timp in firma decat mine, au fost mai pasionati de ce faceau si au putut singuri sa evolueze.

Era ca o casnicie in care cei doi nu se mai inteleg, sunt intr-o relatie toxica, dar nu divorteaza, ca e mai simplu sa nu o faca si pana la urma ajung sa se bata. Cand o relatie nu merge bine, nu e neaparat vina cuiva, poate fi o incompatibilitate intre cei doi. Asa simteam eu ca e, o incompatibilitate intre modul de lucru la firma acea si modul in care pot eu lucra. Aveam un set de parametrii pe care mi-i doream si intelegeam ca e posibil sa nu-i gasesc nicaieri, dar visam la ei. Da, as fi putut face mai mult acolo, dar nu ma motiva nimic, nici stilul de organizare, nici salariul, si daca niste ani fusesem motivat de un sef pe care il urmam cu placere, deja seful se distanta de oameni pe masura ce firma crestea. Mereu imi voi aminti cu placere de oamenii cu care am lucrat si am convietuit acolo.

Intr-o zi din august 2016 mi-am dat seama ca am ajuns in punctul in care pot face pasul. Mi-am gasit foarte repede alt job. Am plecat cu emotii, dar foarte entuziasmat de schimbare. Am acceptat un job unde se lucra de pe laptop, desi eu uram sa lucrez de pe laptop. Am iesit din zona mea de confort. Lucram intr-un shared office alaturi de freelanceri si antreprenori. Era foarte multa energie si chef de munca. Am cunoscut oameni inteligenti si pasionati si peste tot auzeai idei. Am socializat cu mai multi oameni de acolo, dar mai putin cu ai mei colegi. In afara de o colega, ceilalti nu prea erau comunicativi, iar eu veneam dintr-un mediu in care glumeam tot timpul. Am stat cinci luni si am plecat. A fost o experienta foarte utila.

Din februarie 2017 am facut pasul spre o corporatie, dar din fericire, fara sa fie spirit de corporatie la noi in echipa. Mi-am gasit foarte repede alt job. Sunt destule lucruri care nu-mi plac la cladire, dar aici am gasit acel set de parametrii pe care mi-i doream de ani de zile. Si colegi cu care ma inteleg bine, si sefi pe care sa-i urmez cu placere, si posibilitate de a evolua cum doresc eu. Nicaieri nu e totul perfect, dar am gasit un loc mai compatibil cu mine. Eu aveam nevoie de o echipa si asta am gasit.

Despartirile nu sunt rele. Ele duc catre ceva mai bun. Dar e foarte greu sa te desparti de bunavoie. Intr-un an de zile am invatat ca se poate si ca lucrurile pe care le simteam eu in neregula erau reale, nu doar in mintea mea.

Posted in Eu

Raspunsuri la intrebarea: ce a fost inainte, oul sau gaina?

Ce a fost inainte, oul sau gaina?

Cred ca inainte de a exista o gaina, a existat un ou facut de o alta vietuitoare. De reptila, de exemplu.

Deci oul a fost inainte. Facut de o alta vietuitoare.

 

Ce a fost inainte, oul de gaina sau gaina?

Daca ou de gaina inseamna ou facut de o gaina, atunci teoretic intai a fost gaina. Daca ou de gaina inseamna ou din care iese o gaina, atunci teoretic intai a fost oul de gaina.

Dar ce este mai probabil, ca un alt tip de vietuitoare, diferit de gaina, sa se fi transformat in timpul vietii in gaina, sau dintr-un ou de altceva decat gaina, sa fi iesit la un moment dat o gaina? Eu cred ca a doua varianta. Cred ca vietuitoarele nu s-au transformat in timpul vietii, ci s-au transformat de la o anumita generatie la alta.

Deci gaina a fost prima. Gaina care a iesit dintr-un ou facut de o alta vietuitoare.

Continuarea povestii unui dinte

CT-ul arata sanse cam de 60% sa reuseasca operatia de grefa de os. M-am dus foarte relaxat la operatie, ca aveam deja experienta cu prima operatie. La prima operatie, de scos chistul, m-a durut putin pe la sfarsit si absolut deloc dupa. Operatia de grefa de os se anunta cea mai dificila care se poate face intr-un cabinet stomatologic normal, dupa spusele domnului doctor chirurg OMF Catalin Dumitru.

A fost si mai bine ca prima oara. Domnul chirurg a glumit si a vorbit tot timpul, imi explica mereu ce face, s-a dovedit ca realitatea era chiar mai buna ca ce arata CT-ul, a facut tot felul pe poze pe care nu le-am vazut niciodata si nici nu doresc sa le vad, si a incheiat operatia fiind multumit de ce a facut. Inca o data domnul chirurg a emanat multa pricepere si incredere in ceea ce face. Nu a fost nevoie de aditie de os. A costat “doar” 550 de euro. Mi-a luat doua grefe din partea dreapta a mandibulei si mi le-a pus in maxilar, la incisivul lateral din dreapta. Operatia a fost un succes. Nu m-a durut absolut nimic nici in timpul operatiei, nici dupa. Asta a fost pe 17 mai 2016.

La urmatoarele controale s-a dovedit ca una din grefe nu s-a prins bine si mi-a scos-o. Peste cateva luni am mai facut un CT in care s-a observat cam putin os. Totusi pe 9 septembrie, in ultima mea zi la primul loc de munca din viata mea, mi-a pus implantul cu succes. A fost cu succes, dar cu mentiunea ca e posibil sa nu se prinda bine, din cauza faptului ca e prea putin os. Cand mi-a pus implantul am simtit o mare presiune si la cateva ore dupa, am simtit prima durere, destul de mare. Dar cu un calmant si un somn bun, totul a fost OK. A costat 600 de euro.

Peste cinci luni, pe 10 februarie 2017, in ultima mea zi de munca de la al doilea loc de munca, domnul doctor Bogdan Patrascu, colegul domnului chirurg, cel care a avut initial ideea sa incercam operatia si cel care a asistat mereu la toata controalele, mi-a verificat implantul si totul a parut OK. Mi-a luat amprenta pentru coronita si peste doua saptamani, dupa o retusare a culorii, la mai bine de doi ani si jumatate de cand am devenit stirb, mi-am recapatat incisivul lateral drept, sub forma unei coronite. A costat 220 de euro. Sunt foarte multumit de tot, chiar daca acest dinte nu este functional si nu trebuie sa musc chestii tari cu el.

Un simplu dinte conteaza enorm pentru imaginea unui om.

Va recomand inca o data:

– spalati-va pe dinti seara inainte de somn

– mergeti cel putin o data pe an la stomatolog, pentru macar un detartraj

– o data la cativa ani sa va faceti o radiografie panoramica, pentru a putea detecta probleme din timp

Foto: Studioul Colorat (http://studioulcolorat.ro)

 

Coalitia pentru familie

Poate e mai bine sa nu aiba dreptul sa se casatoreasca persoanele de acelasi sex, in Romania anului 2016. Ganditi-va la copiii lor, cate ar trebui sa indure din partea celor 3 milioane care au semnat, si a celor care ar fi semnat daca ar fi avut ocazia!

Unii aduc in discutie argumentul ca un copil crescut de doua persoane de acelasi sex, care formeaza un cuplu, ar fi influentat sa fie si el gay. Sa nu excludem aceasta posibilitate. Copiii copiaza foarte multe lucruri de la parinti. Trebuie studiat bine fenomentul in tarile unde exista copii adoptati de familii gay. Dar in realitate copiii sufera foarte mult cand simt ca sunt altceva decat se asteapta parintii si societatea. Daca ar fi o simpla decizie a lor sa fie gay, banuiesc ca ar fi simplu sa decida sa nu mai fie, sa le fie viata mult mai usoara. Cred ca unii practica homosexualitatea in urma unei traume si ca nu s-au nascut sa fie atrasi neaparat de persoanele de acelasi sex. Dar cel mai importat este sa avem o statistica a copiilor gay, crescuti de familii gay. Si daca procentajul ar fi mult mai mare decat al copiilor gay crescuti de familii heterosexuale, ar trebui sa vedem mai departe. Mai departe ar fi de stabilit daca a fi gay este ceva rau sau nu. Ca daca nu e rau, unde mai e problema?

Eu cred ca probabilitatea ca o familie care adopta un copil, sa se poarte urat cu copilul adoptat, este mult mai mica decat a unei familii care are un copil natural. Ignorand cazul in care oameni rai adopta un copil pentru a face ceva rau cu el (exista astfel de cazuri in istorie), cine adopta un copil, il va aprecia foarte mult si va incerca sa-l faca cat mai fericit. Am observat asta si la oamenii care fac copii mai la batranete. Deci ar ramane doar problema societatii. Si societatea romaneasca, in 2016, este formata din niste milioane de oameni limitati in gandire.

Si da, daca si tu vrei sa modifici constitutia ca sa iei un drept care nu exista oricum, inseamna ca esti limitat in gandire, oricat de bun prieten, sau orice ruda ai fi cu mine!

Daca posibilitatea de a adopta copii este de studiat si prezinta importanta mare pentru societate, important pentru societate este si posibilitatea parteneriatului civil, care ofera drepturi egale comunitatii LGBT cu a heterosexualilor. Mi se pare ceva de bun simt intr-un stat civilizat. Ce te intereseaza pe tine ca o persoana gay poate lasa mostenire averea sa partenerului ei de viata? Ti-e frica sa nu se casatoreasca copilul tau cu o persoana de acelasi sex? Ca de fapt oamenii ataca lucrurile de care le e frica si le e frica de lucrurile pe care nu le inteleg. Este exact ca atunci cand o persoana geloasa isi tine partenerul din scurt, ca sa nu il insele. Nu-l intereseaza ca vrea sa il insele, e multumit daca nu il inseala. Daca ai avea un copil care se simte atras doar de persoanele de sex opus, ai fi multumit daca si-ar “opri pornirile” si s-ar casatori cu o persoana de sex opus, fiind nefericit? Ar putea face asta ca sa nu te dezamageasca pe tine si pe restul de milioane de aparatori ai familiei!

“Coalitia pentru familie” ar trebui sa lupte pentru educatie, sanatate si fericire in familie, nu pentru a lua dreptul cuiva la familie! Ar trebui sa doneze multe prezervative celor care nu au auzit de asa ceva si care fac o gramada de copii, pe care ii supun violentelor in familie, nu ii hranesc bine, nu ii educa. Ar trebui sa doneze pentru repararea si dotarea scolilor, sa lupte pentru salarii mai mari profesorilor din mediul rural. Ar trebui sa faca educatie sexuala si fetelor, dar si baietilor, ca sa nu mai avem atat de multe fete care fac avorturi la 14 ani. Sunt multe de facut si acest ONG se pare ca este foarte puternic. Nu mai bine instaleaza ei niste panouri solare la casele care nu au in 2016 energie electrica, sa poata citi si copiii din acele case o carte? Astfel ar lupta pentru familie, nu impotriva ei.

Povestea unui dinte

In aprilie 2014 mi-a aparut un abces pe cerul gurii. Nu ma deranja pentru ca il simteam rar si am tot uitat de el. Dupa mai multe saptamani, eram la baie la serviciu si ma uitam in oglinda. Am apasat cu limba pe abces si am vazut cum imi curge puroi din gingie de langa incisivul lateral drept de sus. In acel moment am avut un flashback.

Mi-am amintit ca in urma cu multi ani (posibil in clasa a 9) incepuse sa mi se miste acel incisiv si am fost la stomatolog. Am facut o radiografie mica si mi s-a spus ca este un chistulet, dar ca nu e periculos, ca se va absorbi si ca nu trebuie operat. Dintele meu si-a revenit si am uitat complet de acea problema.

Amintindu-mi de acest episod, m-am ingrijorat. Mi-am dat seama ca e ceva grav. Am facut o radiografie la acel incisiv si mi s-a spus ca e cam rau si ca e foarte posibil sa pierd dintele. Am facut si o radiografie panoramica si m-am dus la un chirurg care mi-a spus ca e foarte rau si ca nu intelege cum am putut sa nu simt la cat de mare e chistul meu din maxilar. Trebuia sa ma fi umflat rau pana atunci, trebuia sa ma fi durut ceva, sa fi simtit infectia de mai mult timp. Concluzia a fost ca am sistemul inumitar bun. Mi-a spus ca voi ramane sigur fara incisiv si ca ceilalti trei trebuie rezecati apical (li se taie o parte din radacina), dupa ce le scoatem nervii si le opturam canalele, in timpul operatiei. Cand am intrebat unde se face operatia, mi-a spus ca pe acel scaun pe care stateam atunci, cu anestezie locala. Chirurgul parea ca stie ce spune si ca are experienta, dar a fost ceva ce nu mi-a placut la el.

Am mai fost sa ma vada un stomatolog de la un centru mai smecher, care mi-a promis ca nu e nevoie sa raman fara dinte, ca se poate face aditie de os fara probleme si totul va fi bine. Ca sa ma vada un chirurg in acel loc, trebuia sa astept cam doua luni, atat de ocupat era.

Am fost apoi la facultatea de stomatologie unde si-au bagat mainile in gura mea mai multi medici, de la studenti la profesori. Un profesor mi-a spus ca raman fara doi incisivi, ca trebuie sa ii tratam pe canal pe ceilalti doi inainte de operatie si ca ma anesteziaza total. Mi-a displacut modul in care a vorbit cu mine acel profesor.

Am cautat pe internet chirurgi OMF (oro-maxilo-faciala) si l-am gasit pe domnul doctor Catalin Dumitru care mi-a inspirat incredere si avea review-uri pozitive. Lucra la spitalul militar si l-am gasit la o firma privata. Am facut un Computer Tomograf la partea de maxilar care interesa si am fost la chirurg. Mi-a explicat calm si frumos pe unde e chistul, ce a afectat, ca cel mai probabil voi ramane fara incisiv, ca trebuie rezecati apical si ceilalti trei incisivi deoarece aveau afectate radacinile afectate, ca umblatul pe canale se face neaparat numai in timpul operatiei, ca altfel ma voi umfla rau de tot, deoarece infectia ar cobora prin canale. Mi-a dat trei variante de anestezie: totala, locala cu injectie si cea cu gaz ilariant. Mi-a explicat avantajele si dezavantajele fiecarea si am ales anestezia locala cu injectie. Mi-a spus ca dupa operatie sunt sanse foarte de mici de recidiva si ca in functie de ce os imi ramane, se poate face doar aditie de os (cu granule de os) sau grefa de os (imi ia os din gingie din alta parte), care ar fi cea mai grea operatie care se poate face intr-un cabinet stomatologic normal. Mi-a placut mult de el si am decis sa fac operatia cu el. M-a intrebat de traume fizice suferite in trecut, ca sa caute posibile cauze ale dezvoltarii chistului si atunci am avut alt flashback.

Cred ca prin clasa a noua, la ora de educatie fizica, in timp ce eram afara pe terenul de sport, m-a lovit drept peste gura o minge de oina, aruncata de peste gard de la liceul vecin. A fost un impact foarte puternic si credeam ca mi-a rupt dintii sau ca sunt plin de sange. La baie am observat ca nu se rupsese nimic si ca nici sange nu era. E foarte probabil ca acea lovitura a fost cauza chistului.

M-am dus al operatie dupa serviciu. A glumit tot timpul, a stat de vorba cu mine, mi-a explicat mereu ce imi face. Mi-a scos un chist foarte mare, cat un deget. M-a durut spre sfarsitul operatiei cand a inceput sa isi piarda efectul anesteziile si nu prea mai avea cum sa ma anestezieze. Ma durea cand curata locul dupa scoaterea chistului. Pana atunci nu m-a durut nimic, chiar daca dadea cu pick-hummer-ul, cu tarnacopul, sau flexul si cu ce a mai dat el pe acolo. Dupa cam doua ore am iesit din cabinet zambind. Am platit operatia la casierie. Mi-a dat reteta pentru calmante, apa de gura, mi-a spus sa ma spal pe dinti inca din acea seara si sa mai fac un CT peste doua luni sa vedem cum evolueaza.

(Poza a doua este imediat dupa operatie, iar a treia este la cateva zile dupa, cand am inceput sa ma umflu si sa imi apara cearcane)

Recuperarea a fost extrem de buna. Nu m-a durut nimic niciodata nici macar o secunda. Am luat mai putine calmante decat mi-a spus, ca nu simteam nevoia. Peste doua luni, dupa ce am facut CT-ul, mi-a spus ca gaura este atat de mare si osul atat de subtire, incat nu se poate face nici macar grefa de os. Sa-mi iau gandul de la implant.

Mi-am facut o proteza, ca sa nu fiu stirb la botezul Theei, dar eram sasait si imi tot venea rau de la proteza. Mi s-a rupt o bucatica din ea la un moment dat. Dupa cam doua luni de purtat proteza, mancand o saorma de la Dristor Budapesta, mi s-a rupt de tot si de atunci sunt stirb, pana in ziua de azi.

Peste cateva luni am mai fost la alt chirurg sa cer alta opinie si mi-a spus si el ca sigur nu se mai poate face grefa de os. Resemnat de faptul ca nu imi pot pune implant si ca trebuie sa stric un canin sanatos si un incisiv frumos si rezecat, m-am dus la un stomatolog recomandat de chirurg, sa-mi fac lucrare cu punte de legatura. Vazand o radiografie panoramica, stomatologul a spus ca merita sa incercam si un CT. Vazand CT-ul, i l-a aratat si chirurgului. Chirurgul a spus ca m-am refacut neasteptat de bine si sa incercam operatia de grefa de os.

Operatia inseamna sa-mi ia os din mandibula, de dupa maseaua de minte si sa-mi prinda in suruburi unde imi trebuie mie. Am ales varianta mai complicata, sa-mi sape putin si in osul sanatos din lateral sa se prinda mai bine. Daca se poate prinde, ar fi nevoie si de atitie de os. Mi-a dat mai mult de 50% sanse de reusita, dar nu poate spune decat in timpul operatiei daca functioneaza sau nu. Ma costa 550 de euro sa aflu asta. Si 825 de euro cu tot cu aditie daca ar reusi 🙂

Am ales sa fac operatia pentru ca prefer sa pierd acesti bani, sa fac o operatie degeaba, decat sa ma intreb toata viata daca as fi putut face ceva sa nu-mi stric ceilalti doi dinti. Daca reuseste, castig mult, daca nu imi reuseste… sper sa pierd putin.

Concluziile mele:

1. Spalati-va pe dinti in fiecare zi inainte de culcare! (In timpul somnului resturile de mancare fac ravagii)

2. Mergeti la dentist cel putin o data pe an, pentru un detartraj! Problemele dintilor afecteaza foarte multe: inima, creierul, sinusurile, stomacul etc. (Abcesul mi-a aparut dupa ce am facut un detartraj)

3. Faceti o radiografie panoramica, la cativa ani macar! (Costa 70 de lei langa Unirii, dureaza putin si pe ea se vad foarte multe probleme)

Comentarii

-Erai ironic? -Nu. -A, OK, voiam sa fiu sigur. -Eram sarcastic.

Am observat de ceva vreme ca unii, scriu la sfarsitul unui articol ceva de genul ca au fost ironici si ,mai spun ei, asta pentru ca oamenii au inceput sa ii critice ca si cum ar fi fost seriosi. Am intalnit acest lucru de cateva ori si mi s-a parut aiurea sa strici articolul cu acea completare. Dar cititnd comentariile multor utilizatori, mi-am dat si eu seama ca aveau un motiv adevarat sa o faca. Problema cea mare este ca oamenii nu mai citesc tot articolul, nu mai citesc nici macar un amarat de status pe Facebook de trei randuri. Vad cateva cuvinte cunoscute lor ca facand parte dintr-o idee, cred ca este acea idee si comenteaza ca si cum autorul ar fi scris acea idee.

Ar trebui sa citim atenti articolul respectiv, sa-l intelegem, si apoi sa trecem la actiunile Like/Share/Comment.

De ce simtim noi nevoia sa comentam atat de mult in scris? A devenit atat de greu sa ne intalnim face to face sa dezbatem teme? Inteleg sa iti exprimi o parere, dar am inceput chiar sa scriem povesti in comentarii la subiecte ale unor oameni pe care nici macar nu-i cunostem. Vrem sa aratam ca suntem destepti? Nu avem prieteni si Facebook este locul in care imprumutam niste prieteni virtuali? Pe mine ma enerveaza cand vad la comentarii adevarate conversatii intre oameni, conversatii care nu au legatura cu subiectul la care se comenteaza. De exemplu: la o poza, cinevea incepe o conversatie cu cineva pe care nu l-a mai vazut de mult timp si propune sa se intalneasca, intreaba de familie etc. Oamenii nu isi mai dau seama ca pot face asta in privat.

Oamenii nu isi dau seama ca Facebook este un spatiu public si ca nu e normal sa transmiti informatii despre ceilalti, informatii care poate ceilalti nu le-ar vrea transmise. Oamenii au inceput sa posteze poze cu altii oameni de la evenimentele altor oameni.

Expectations, Contributions and Fears

Am avut norocul sa particip de doua ori la proiecte europene de schimb intercultural intre tineri. Imi place la nebunie sa fac asta, pentru ca imi place mult sa socializez. Prima oara, in 2011, am fost in Franta si au mai fost reprezentanti din Spania. A doua oara, in 2012, am fost in Italia si au mai fost din Bulgaria, Ungaria, Portugalia, UK si Finlanda. Ca roman in Uniunea Europeana, ma simt foarte sarac si asa si este. Sunt diferente mari de standarde de viata si diferente culturale. Cand ma uit in tabelul salariilor minime si medii pe economie din tarile mentionate, ma bucur stupid ca Romania nu e pe ultimul loc. Cand vizitez Europa Centrala si de Vest, imi dau seama ca noi nu vom ajunge prea curand la standardele lor, pentru ca noi romanii am stat prea mult in comunism si prea multi il regreta.

Diferente or fi ele multe, dar participand in aceste proiecte am invatat ca asemanari sunt si mai multe. Tinerii au probleme asemanatoare indiferent de standardul de viata, sau de cultura. Faptul ca problemele se rezolva sau se incearca rezolvarea lor in mod diferit, in functie de tara, nu inseamna ca unii au si altii nu au probleme. Oamenii au nevoi si bucurii asemanatoare, chiar daca la niveluri diferite. Schimburile interculturale sunt o metoda excelenta de a invata despre ceilalti si te intorci cu informatii utile in comunitatea ta. Asa ca recomand tuturor parintilor sa-si trimita copiii in astfel de schimburi, ca s-ar putea sa le schimbe viata in bine. Recomand studentilor sa plece in schimburi, ca sigur se vor distra si isi vor face o gramada de prieteni pe care apoi ii pot vizita.

In proiectul din Italia la prima sedinta pe care am avut-o impreuna, am avut pe perete un panou mare cu trei coloane: Expectations, Contributions and Fears si a trebuit ca noi sa scriem ceva in dreptul fiecarei coloane. La expectations nu stiu daca am scris ceva, la contributions am scris “a lot of socializing” si la fears am scris “country presentation”. In proiecte trebuie sa-ti prezinti tara intr-o seara. Sa povestesti, sa arati poze, filmulete, poate sa gatesti, sa dansezi, sa canti etc. Si de asta imi era frica cel mai mult. Era ca un examen la care nu am invatat si stiam ca trebuie sa invat pe ultima suta de metri. In ambele proiecte simteam ca ceilalti au venit pregatiti de acasa, ca au multe materiale, ca stiu foarte bine ce au de facut si ca sunt bucurosi sa o faca. In aceste doua proiecte au fost si oameni pregatiti, incantati si fara emotii. Dar ceilalti au avut si ei aceeasi frica, au stat si ei sa faca cercetare pe ultima suta de metri si mereu ne-am bucurat cu totii de ce a iesit la fiecare in parte. Am fost surprins sa vad pe panou ca mai multi au trecut la “fears” prezentarea tarii. Nu eram doar noi aia prostii. Asta a fost un semn bun. Ne-a dat incredere. Si la “expectations” erau multe lucruri comune. A fost un exercitiu minunat, mai ales ca am avut acel panou pana la sfarsitul proiectului si am putut vedea evolutia noastra raportata la asteptari si temeri.

O alta tensiune pe care am avut-o eu in ambele proiecte a fost faptul ca participantii romani nu eram intr-o asociatie anume. Noi mers in numele unei asociatii, dar nu faceam parte din ea. Si mi s-a parut un mare romanism acest lucru. Dar mi-a placut sa pot merge in aceste proiecte si as mai face-o in orice moment. A trebuit sa prezentam asociatia in ambele proiecte si asta a insemnat sa cititm pe internet despre acociatie, sa ghicim, sa inventam si sa mintitm la propriu ca facem parte din acea asociatie. Interesant este ca exact la fel era si cu bulgarii. Si situatii nu la fel, dar asemanatoare erau si cu englezoaicele si finlandezele. In Italia a fost atat de bine, ca seful proiectului si-a cerut scuze ca trebuie sa ne platim noi alcoolul, ca UE nu deconteaza alcool in aceste proiectele.

Cu totii avem asteptari si temeri. Ar fi interesant sa le punem cu totii pe un perete mare, sa le citim pe ale altora, sa cunoastem acei oamenii si sa vedem cum evolueaza lucrurile!

Poza e facuta mai la sfarsitul proiectului si cazusera din mesaje

Ora de religie

De ce atata zarva pe tema orei de religie in ultima vreme, de ce atata mobilizare a bisericii asupra importantei orei de religie, cand nu s-a schimbat absolut deloc statutul acestei ore, ci doar modalitatea de inscriere? Ora de religie nu era obligatorie, oameni buni, care va plangeati de acest lucru! Ora de religie este “la fel de” facultativa ca inainte! De ce atata propaganda anti orele de religie, atat timp cat nu este obligatorie?

Curtea Constitutionala, care decide lucruri mult mai importante decat ora de religie, a decis, absolut logic si constitutional, ca este “mult mai” corect ca parintele sa decida daca elevul FACE ceva facultativ, decat sa decida daca NU FACE ceva facultativ. In loc sa faca cerere sa nu urmeze cursul, face cerere sa urmeze cursul. Teoretic numarul de elevi care vor urma cursurile de religie ar trebui sa fie acelasi cu cel inainte de aceasta decizie. Teoretic.

Dar practic, biserica stie bine doua lucruri. Ar fi fost mai multi parinti care ar fi facut cerere sa nu faca religie copilul lor, dar nu au facut ca sa nu fie discriminati de ceilalti sau li s-a spus de la scoala ca trebuie sa faca ora si ca nu au de ales. Si mai stie ca, statistic, valoarea implicita dintr-un formular conteaza mult. De aici rezulta ca masura luata de Curtea Constitutionala face lucrurile putin mai corecte, dar putin mai grele pentru biserica. Daca am inteles bine, am inteles ca timpul de inscriere este prea mic. Ar trebui ca parintii sa aiba suficient timp pentru aceasta inscriere, altfel, este incorect.

Nu mai atacati pe cei care sustin orele de religie, este dreptul lor la opinie! Cum este si dreptul parintilor de a-si inscrie sau nu copiii. Eu nu as lua aceasta decizie, i-as lasa pe copiii mei sa decida daca vor sau nu.

Eu zic ca lumea sa se calmeze, parintii sa aleaga ce cred ei sau ce vor copiii si cei care sunt direct interesati de urmarile acestei masuri sa faca ce stiu ei sa faca. Doar biserica pierde! Ceilalti, pro sau anti orele de religie, nu castiga si nu pierd nimic.